Play-off-ul sezonului 2009 demonstrează, fără putință de tăgadă, ca baschetul profesionist american este departe de a-și fi arătat limitele. Dimpotrivă… Cei care i-au cântat prohodul, gândindu-se că dispariția monștrilor sacri ai deceniului opt, Johnson, Jordan, Bird, Stockton sau Barkley ar putea conduce la falimentul acestui minunant sport, s-au înșelat amarnic. Mai mult decât atât, nici măcar muldiscutata criză care, spre exemplu, a distrus industria automobilului în State, nu a reușit să încurce câtuși de puțin extraordinarul spectacol oferit lumii întregi de acești artiști ai showbizz-ului. Jurnaliștii din toată lumea, dar și fanii sau simplii privitori, cu toții sunt de acord că LeBron James, Kobe Bryant, Dwyane Wade sau Dwight Howard nu sunt cu nimic mai prejos decât celebrii lor înaintași. Show must go on… David Stern, artizanul succesului
De un sfert de secol patron al acestui business, David Stern își poate freca mâinile de mulțumire. De exemplu, media de spectatori pe sezonul în curs este a treia din toate timpurile, iar audiența TV este în continuă expansiune. Există, însă, o mică problemă, iar aceasta vine de pe bătânul continent. Este suficient să îți arunci privirile la puștii care joacă baschet și vei realiza că sunt rare tricourile cu numele lui Kevin Garnett (campion en titre cu Boston Celtics) sau cu Dwight Wade (primul care a fost selecționat pentru All-Star Game). Ceva mai numeroase sunt cele cu LeBron James sau Dwyane Wade. Din acest punct de vedere, există, încă, o nostalgie a anilor Jordan, perioadă caracterizată de pasele cu ochii închiși ale lui Magic Johnson sau de slam-dunk-urile lui Charles Barkley.
Nike și "Air" Jordan
Profesorul John Ferguson, fost antrenor în NBA, dar și un scriitor de succes, acum stabilit în partea francofonă a Elveției, explică fenomenul din punct de vedere european. "Popularitatea acestui sport pe Vechiul Continent a explodat, pur și simplu, datorită lui Michael Jordan și a firmei de articole sportive Nike, cea care a făcut din sportivul american omul cel mai mediatizat din istorie. Un fenomen al societății moderne de care NBA a profitat din plin", consideră omul care a trăit o viață în lumea baschetului profesionist din State.
Punctul de maxim, de altfel, l-a constituit Olimpiada de la Barcelona, acolo unde Dream Team-ul american a însemnat și conctactul cu o altă civilizație: iraționalul a luat contact cu publicul catalan și cu pretențioasa Europă. Pe urmă, odată consumat acest efect, NBA a continuat să trăiască din renunțările și revenirile lui Jordan, dar are inteligența de a se deschide pentru jucătorii străini. În consecință, ceea ce se pierde la capitolul sublim, se câștigă la capitolul consistență. Este, într-adevăr, cel mai tare campionat din lume din toate punctele de vedere. Totuși, dacă e să privim topul săptămânal al celor mai reușite acțiuni, descoperim că nimic nu s-a schimbat față de perioada Jordan.
"Aici este un pic vina europenilor, nu a americanilor. Gândiți-vă la felul în care țările cu baschet dezvoltat din Europa acoperă fenomenul NBA", explică un analist media din Pittsburgh. "Germania tratează fenomenul prin prisma lui Nowitzki, Franța, invariabil, îl vede doar pe Tony Parker, Spania are ochi doar pentru frații Gasol. Sigur, baschetbaliști uriași, dar NBA-ul înseamnă mai mult decât atât. Am ajuns la concluzia că liga noastră este mai bine acoperită mediatic în țările fără baschet indigen, ca România sau Ungaria", se arată în continuare. Ca idee generală, prăpastia dintre baschetul american și cel european nu mai există. Pentru mulți specialiști americani, un "5" ideal american are șanse mari să se încurce în fața unor omologi europeni.
Deceniul și vedeta
Această nivelare a valorilor nu poate distruge un adevăr recunoscut de toată lumea: brandul NBA s-a hrănit dintotdeauna din reușitele unor soliști de geniu. De la Bill Russell la Kareem Abdul-Jabbar, fiecare deceniu a avut cel puțin câte un erou care a înfierbântat mințile puștilor americani. Este acum rândul generației lui Kobe Bryant și a lui LeBron James, aceștia doi visând să-și ducă echipele pentru care joacă, Los Angeles, respectiv Cleveland până în finală.
"Un tron pentru doi regi, ceva ce în Franța nu ar fi admis niciodată, iată o delimitare mentală care a făcut diferența între noi și americani", explică directorul IPP, Jean Le Loips, cel mai cunoscut institut sociologic american. Oricum, NBA-ul rămâne ceva absolut fabulos! Din păcate, în România nu se dorește ca omul de pe stradă să vadă acest spectacol grandios ci, eventual, ca tot românul să dea o mâna de ajutor la regăsirea (m)Elodiei pierdute.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER