Antrenorul lui Partizan Belgrad, declarat cel mai bun din Euroligă!

Sârbul Dusko Vujosevici, de la Partizan Belgrad, a fost desemnat vineri antrenorul sezonului 2008-2009 în Euroliga masculină de baschet. Vujosevici va fi recompensat cu Trofeul "Alexander Gomelskiy", care este un tribut adus antrenorului rus ce a cucerit pentru prima dată Euroliga (1971).

Tehnicianul sârb se află la al 13-lea sezon pe banca echipei Partizan Belgrad, cu care în sezonul 2008-2009 a reușit să atingă faza sferturilor de finală, deși avea la dispoziție un lot de jucători foarte tineri. Partizan a reușit să învingă în sezonul regulat chiar finalistele ȚSKA Moscova și Panathinaikos Atena, ultima fiind câștigătoarea competiției, informează MEDIAFAX.

Trofeul i-a fost acordat antrenorului sârb prin voturile colegilor săi, ceilalți tehnicieni ai echipelor participante în Euroligă, care s-au declarat impresionați de rezultatele lui Partizan Belgrad, cu jucători atât de tineri.

De-a lungul carierei, Vujosevici a mai pregătit formațiile Steaua Roșie Belgrad și Radnicki, în Serbia, Granada în Spain și Pallacanestro Brescia, Olimpia Pistoia și Scavolini Pesaro în Italia. A mai activat ca manager al naționalei masculine a Serbiei, iar în prezent, în paralel cu munca la Partizan Belgrad, pregătește naționala Muntenegru.

Dusko Vujosevici (50 de ani) va primi trofeul în 8 iulie, la Barcelona, cu ocazia tragerii la sorți a meciurilor din grupele Euroligii, pentru sezonul 2009-2010.

 

 

Publicat: 26 06. 2009, 18:25
Actualizat: 26 06. 2009, 18:29