Așa primește capitala prima finală a Ligii Naționale de baschet masculin, după 12 ani: Fanzone în fața sălii „Mihai Viteazul”, înainte de meciul trei al seriei cu U-BT Cluj
- Finala Ligii Naționale de baschet masculin programează vineri, de la ora 20:00, al treilea meci din seria U-BT Cluj-Napoca – Steuaua CSM EximBank.
- U-BT Cluj a câștigat primele două meciuri, pe teren propriu, cu 87-85 și respectiv 84-80 și mai are nevoie de o victorie pentru a câștiga primul titlu după 2011 încoace. Seria se joacă după sistemul „cel mai bun din cinci”, iar în cazul în care va fi necesar, meciul decisiv se va juca la Cluj.
După o pauză de 12 ani, Bucureștiul are din nou o reprezentantă în finala pentru aur a baschetului masculin, la nivel de seniori: Steaua CSM EximBank. Roș-albaștrii reiau, sâmbătă, de la ora 20:00, finala cu U-BT Cluj-Napoca de la scorul de 0-2 și pregătesc o adevărată sărbătoare a comunității: un Fanzone la intrarea în sala „Mihai Viteazul”, deservit de un ecran gigant pentru a suplini numărul scăzut de locuri disponibile în sală (maxim 350), cu momente de entertainment și concursuri care vor porni din sală dar vor ajunge și în zona de acces liber.
Capitala a cunoscut succesul în baschetul masculin românesc mai întâi prin YMCA (echipa Societății pentru Tineret, campioană în 1932), apoi a șimțit gustul dominației prin Sportul Studențesc, în anii de pionierat ai acestei discipline (șase titluri consecutive între 1934 și 1939). Odată cu apariția celor două cluburi-gigant din sportul românesc, CCA (viitoare CSA Steaua) și Dinamo, bucureștenii și-au împărțit 43 de titluri de campioni naționali (22 – Dinamo, 21 – Steaua). Timp de mai bine de patru decenii, aceste două echipe și-au făcut concurență inclusiv la nivel european, reprezentând România în paralel, în competițiile intercluburi. Generațiile de excepție ale celor două cluburi s-au succedat nu doar în ceea ce privește adjudecarea medaliilor de campioni, ci și în furnizarea nucleului de bază pentru naționala masculină de baschet.
Repere importante pentru baschetul din capitală după Revoluție:
- 1991 – ultimul titlu câștigat de Steaua (al 21-lea), după o finală împotriva Clujului
- 1996 – ulltima finală jucată de Steaua în baschetul masculin românesc, pierdută în fața Clujului
- 2003 – ultimul titlu câștigat de o echipă din București: Dinamo învingea echipa Wast Petrom Arad
- 2005 – ultima prezență a unei echipe bucureștene în finala campionatului național de baschet: Dinamo a fost învinsă de Asesoft Ploiești
„Am luat decizia de a organiza un Fanzone datorită cererii pentru acest meci, a interesului pentru finala noastră. Cu părere de rău trebuie să spun că Bucureștiul nu este pregătit să organizeze competiții spotrive de înalt nivel. Din păcate, nici noi nu ne bucurăm de o sală primitoare și spațioasă, care să ne permită să ne punem în practică proiectele de ticketing, de marketing și să dezvoltăm relația cu fanii„, a declarat pentru ProSport Ionuț Georgescu, managerul general la Steaua CSM EximBank.
„Am decis să facem acest Fanzone afară, împreună cu sponsorii, și sperăm doar ca vremea să țină cu noi, iar cei care care nu au avut posibilitatea de a cumpără bilete – sala fiind sold-out în timp record, să vină acolo și să urmărească meciul, să încurajeze echipa, să participe la activitățile noastre (concursuri, Kiss Cam, Johny Bravo Cam, Dance Cam, Smile Cam). Ne-am invitat și copiii noștri, de la cluburile partenere Dan Dacian și Laguna, așteptăm în jur de 500 de persoane în Fanzone. MC-ul, mascota și majoretele vor ieși afară pentru a întreține atmosfera. Fanii sunt așteptați începând cu ora 18:30„, a completat oficialul roș-albaștrilor.
Practic, parcarea sălii va fi transformată în zona de sărbătoare a „One Big Arny”.
- Sezonul viitor va aduce o a treia experiență europeană consecutivă pentru Steaua CSM EximBank. Echipa condusă de Virgil Stănescu și-a asigurat prezența în Basketball Champions League prin calificarea în finala LNB, dat fiind faptul că U-BT Cluj, din postura de câștigătoare a Cupei României, este deja calificată în competiția europeană.
ȘȚIAȚI CĂ‚: baschetul a ajuns în România după primul război mondial, via București? Potrivit mărturiei unuia dintre primii jucători de baschet din țara noastră, Richard Hillard, „imediat după capitularea armatelor germane din primul război mondial, Înaltul Comandament nord-american a donat toate materialele sportive aduse în Europa țărilor care au făcut parte din coaliția victorioasă„. Relatarea, inclusă de Valentin Albulescu în cartea „Baschet. Mică enciclopedie”, relevă faptul că echipamentele ajunse la București au fost direcționate către Institutul de Educație Fizică și către Societatea pentru Tineret Y.M.C.A – aceasta din urmă solicitând liceelor din capitală să le trimită elevi care ar fi interesați de practicarea acestui nou sport. Astfel, primele competiții de baschet din România au fost de fapt întreceri școlare.