După ce le-a suflat medaliile de bronz în finala mică a ediției trecute a Diviziei A, Gaz Metan și-a luat încă o dată revanșa în fața timișorenilor pentru pierderea Cupei României 2010.
După un prim sfert echilibrat, 18-19, medieșenii au preluat frâiele jocului și au condus chiar 28-42, tabela indicând 31-42 la pauza mare. „Violeții” au reușit însă un sfert trei excelent, au înscris 31 de puncte și s-au aflat la conducere după o jumătate de oră de la primul fluier, 64-63. Avantajul formației gazde a crescut în sfertul patru la șase puncte, 72-66, dar cu două puncte ale lui Ivanovic și patru a lui Mitchell medieșenii au egalat, iar în finalul meciului totul a mers prost pentru BC Timișoara. Miceta și Convington au fost eliminați pentru cumul de greșeli personale și nici evoluția excelentă a lui Păltinișanu, marcator a 31 de puncte, nici coștul spectaculos reușit de Darko Habus de la mijlocul terenului în ultima secundă n-au putut evita ca trupa lui Bruno Soce să plece de pe Bega cu toate punctele puse în joc, scor final 79-82. BC Timișoara rămâne fără victorie în Divizia A după primele două etape.
A debutat Calasan, Velickovic nu a făcut deplasarea
În meciul de la Timișoara a debutat pentru Gaz Metan pivotul bosniac Nemanja Calasan, adus în locul lui Pomare. În sezonul trecut Calasan a evoluat în Franța la Etoile Charleville-Mezieres. De la medieșeni a lipsit însă Uros Velickovic, rămas la Mediaș din cauza unei pneumonii. În cele patru victorii din actualul sezon, două în Cupă și două în campionat, Bruno Soce nu a avut niciodată cinci stranieri pe foaia de joc.
MARCATORI
BC Timișoara: Păltinișanu 31, Covington 15, Nenad Markovic 9, Habus 9, Andrei 6, Miceta 6, Bojovic 3.
Gaz Metan: Howell 17, Nicoară 15, Dumitrescu 13, Mitchell 12, Ivanovic 10, Calasan 10, Jucan 3, Drăgușin 2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER