Audrius Prakuraitis este noul antrenor al lui CSU Atlassib. Brown rămâne la Sibiu
După neamțul Peter Schomers și americanul Darnell Clavon, a
venit rândul unui lituanian să preia banca tehnică a lui CSU.
CSU Atlassib a ajuns la un acord cu fostul tehnician al lui BC
Mureș, Audrius Prakuraitis. Lituanianul a ajuns în „jungla”
târg-mureșeană în noiembrie 2008 și în sezonul trecut i-a calificat
pe „tigrii” pentru a doua oară în istoria clubului în faza
play-off-ului, unde a fost aproape de o mare surpriză. BC Mureș a
cedat în primul tur abia în decisiv, 3-2, în fața viitoarei
vicecampioane, „U” Mobitelco. Prakuraitis îl înlocuiește la Sibiu
pe Mircea Vulc, care i-a condus pe „vulturi” din ultima etapă a
returului, după despărțirea de Clavon. De asemenea, echipa
universitară a prelungit contractele jucătorilor Popa Calotă, Dohi,
Brown, pe două sezoane, Haiduc, pe un sezon, și Cristian Crăciun,
pe trei sezoane. Fostul căpitan al lui CSU revine astfel pe Cibin
după un sezon petrecut la CS Otopeni.
Cuic și Dykes român „studenți”
Branko Cuic și Kyndall Dykes au ajuns ieri la o înțelecere cu „U”
Mobitelco și vor continua pe Someș. Echipa universitară are astfel
oficial cinci stranieri în lot, cei doi plus Krstanovic, Thomson și
Lawrence. Cristescu a menționat că Țenter va avea șase străini în
lot. ” Clujul este casa mea. Misiunea mea la „U” nu s-a incheiat.
Nu sunt nici eu mulțumit de jocul meu din finalul sezonului trecut,
dar voi munci pentru a crește valotic”, a declarat sârbul. „U” va
evolua în toamnă din nou în Liga Europei Centrale.
Sursa foto: /www.bcmures.ro, Radu Roșca