Baschetbalistul american Allen Iverson va semna cu Beșiktaș Istanbul peste 10 zile
Baschetbalistul american Allen Iverson, în vârstă de 35 de ani,
este așteptat la Istanbul, peste 10 zile, pentru a semna un
contract cu formația Beșiktaș, a anunțat, luni, unul dintre
conducătorii grupării turce, Seref Yalcin, citat de agenția
DHA.
„Voi merge, vineri, în SUA, pentru a avea o ultimă
întrevedere cu Iverson. Credem că el va fi peste 10 zile în
Istanbul. Contractul va fi valabil un an, cu opțiune de prelungire
încă unul. Am căzut de acord asupra unui salariu de 1,5 milioane de
dolari (n.r. 1,07 milioane euro) în primul an, plus o primă de
300.000 de dolari pe care o va primi la sosirea în Turcia, după ce
va trece de vizita medicală”, a declarat Yalcin.
Allen Ezail Iverson (1,83 metri, 75 kilograme) a fost adus, în
1996, la Philadelphia 76ers, unde a jucat până în 2006. În 2001, a
pierdut finala campionatului profesionist nord-american (NBA). A
fost de patru ori cel mai bun marcator al sezonului.
Americanul a mai jucat la Denver Nuggets, Detroit Pistons și
Memphis Grizzlies, revenind apoi, în decembrie 2009, la
Philadelphia.
În septembrie 2010, agentul său a declarat că Iverson ar putea
semna un contract cu un club din China.