Echipa de baschet masculin BC Mureș a învins miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 85-70 (40-32), formația macedoneană Feni Industries, în cel de-al cincilea meci din grupa B a Ligii Balcanice.
Marcatorii mureșeni au fost Forte 24 puncte, Mladenovici 17, Lăpuște 14, Cooley 13, Covington 12, Dumitru 3 și Căpușan 2.
În partidele anterioare, BC Mureș a înregistrat o victorie, 90-83, cu Balkan Botevgrad, și trei eșecuri, cu deținătoarea trofeului Rilski Sportist (Bulgaria), scor 89-90, cu macedonenii de la Feni Industries, 87-98 și cu muntenegrenii de la KK Mornar Bar, scor 73-87.
BC Mureș are în continuare următorul program: cu Rilski, în 8 februarie 2011 (în deplasare), cu Balkan, în 10 februarie (deplasare) și cu Mornar Bar, în 1 martie (pe teren propriu).
Primele patru clasate din fiecare din cele două grupe se vor califica în sferturile de finală ale competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER