Brooklyn Nets concurează cu cele mai tari echipe din istorie în NBA, după ce l-a transferat și pe LaMarcus Aldridge, un alt jucător de All Star Game

Brooklyn Nets l-a transferat și pe LaMarcus Aldridge (35 ani), după ce și-a încheiat contractul cu San Antonio Suprs. Acum, trupa condusă de Steve Nash pare una dintre cele mai valoaroase Dream Team-uri din istorie.

LaMarcus Aldridge este un jucător care a fost selecționat de șapte ori în All Star Game.

Tot în 2021, Brooklyn Nets a mai adus alte două staruri, pe James Harden și Blake Griffin.

Brooklyn Nets concurează cu cele mai tari echipe din istorie în NBA

Nets au semnat cu LaMarcus Aldridge, după ce l-au transferat pe Blake Griffin la începutul acestei luni și pe James Harden, în ianuarie. Echipa îi includea deja pe Kevin Durant și Kyrie Irving.

Transferul lui LaMarcus Aldridge face din Brooklyn Nets una dintre echipele cu cele mai multe vedete adunate în același loc din istoria NBA. Un Dream Team care în mod normal ar trebui să se ducă „glonț” spre titlu în acest sezon.

LaMarcus Aldridge este un jucător cu 7 apariții în All Star Game. Din acest punct de vedere, el este la egalitate cu Kyrie Irving. Dar Kevin Durant are 11 apariții în All Star Game, în timp ce James Harden are 9 prezențe. Blake Griffin are și el 6 apariții, iar de DeAndre Jordan – 1 apariție.


Adunând toate aceste cifre, Brooklyn Nets are acum în lot jucători care au însumat 41 de prezențe în All Star Game. A egalat practic echipa Miami Heat din 2013-2014, cu LeBron James, Chris Bosh, Rey Allen și Dwyane Wade. O statistică mai bună a însumat doar Boston Celtics în 2010-11 (56) și 2011-12 (43).

Brooklyn Nets are acum o bancă mai profundă cu LaMarcus Aldridge

La fel ca Griffin, Aldridge a jucat pentru ultima dată în All Star Game în 2019. Dar dacă primul a venit de la Detroit Pistons, o echipă aflată azi într-un con de umbră, LaMarcus avea șansa de a ajunge din nou în play-off cu San Antonio Spurs.

Cea mai mare provocare o are acum însă Steve Nash, care trebuie să găsească timp suficient de joc pentru fiecare în parte, pentru a-i face pe toți fericiți. Probabil că fiecare vedetă a primit unele asigurări înainte să semneze, faptul că va avea un anumit timp de joc. Griffin arată deja revitalizat de când a semnat cu Brooklyn, după ce devenise ineficient la Detroit Pistons. Acum este și rândul lui Aldridge să intre în angrenaj. El a semnat cu Nets în defavoarea celor de la Miami Heat.

LaMarcus Aldridge este gata să debuteze pentru noua lui echipă

Așadar, Brooklyn are acum o bancă de rezerve și mai profundă, dar și-a făcut și o „asigurare”, în cazul în care una sau mai multe vedete se accidentează.

Steve Nash: „Nu e ca și cum am fi făcut ceva ilegal”

Totuși, nu toată lumea din NBA vede cu ochi buni ceea ce a făcut Nets în această perioadă. Critici au venit chiar și din partea unor fani.

Pe de altă parte, Charles Barkley, fostă mare vedetă în NBA, și-a permis și o glumă, atunci când a vorbit despre Gonzaga, favorita pentru a câștiga campionatul NCAA: „Această echipă este atât de bună, încât Nets l-au transferat și pe LaMarcus Aldridge, să concureze cu ei”. Gonzaga a terminat sezonul regulat cu 25-0.

Nu e ca și cum am fi făcut ceva ilegal. Nu știu ce ar trebui să facem, adică să nu încercăm să ne întărim și să ne lăsăm bătuți? Ideea acestei ligi este să încerci să formezi cea mai bună echipă. Oricum, asta nu-ți garantează nimic în viață”, a comentat antrenorul Steve Nash.

Brooklyn Nets are azi o linie de clasament 32-15 și este pe locul 2 în Conferința de Est, la un joc distanță de Philadelphia 76ers. Deocamdată, echipa joacă fără Kevin Durant de mai bine de o lună și jumătate, din cauza unei accidentări. Irving a ratat și el câteva partide în această perioadă, din „motive personale”.

 

Publicat: 30 03. 2021, 14:36
Actualizat: 30 03. 2021, 14:44