Bucurestiul, capitala baschetului mondial
Pentru trei zile, Bucurestiul a fost capitala baschetului mondial cu ocazia turneului 3×3 EuroTour Wizz Air Sport Arena Streetball, o competitie care a reunit conducerile FIBA, FIBA Europe si FIBA Oceania precum si trei jucatori care au intrat in istoria acestui sport: Sarunas Marciulionis, Jorge Garbajosa si Vlade Divac.
Cu toate ca s-a desfasurat in paralelel cu Campionatul European de Baschet feminin, turneul de la Bucuresti a fost in centrul atentiei, fiind observat cu atentie si de catre Walter Sieber, membru al Comisiei de Programe din cadrul Comitetului International Olimpic. Pe baza raportului intocmit de Sieber, CIO va decide in luna august, la Moscova, daca baschetul 3×3 va deveni disciplina olimpica. Acesta a fost insotit la Bucuresti de catre Yvan Mainini (presedinte FIBA), Patrick Baumann (secretar general FIBA), Bob Elphinston (presedinte FIBA Oceania si ex-presedinte FIBA), Turgay Demirel (presedintele Federatiei de Baschet din Turcia), precum si de coordonatorii programelor de baschet 3×3 ai FIBA, Alex Sanchez si Kosta Iliev, respectiv FIBA Europe, Robert Rieblinger.
Au fost trei zile pline de baschet, cu un numar record de echipe inscrise in competitie, 311 (adica circa 1.200 de jucatori), printre care au fost presarate nenumarate moment de spectacol total, pentru ca renumele de cel mai tare turneu de baschet 3×3 organizat vreodata in Romania sa se respecte.
Meciurile au starnit aceeasi pasiune, fie ca a fost vorba despre categoriile de baby sau minibaschet sau de cele ale veteranilor, de cele in scaun rulant sau de cele dedicate copiilor cu sindrom Down. Toata lumea s-a bucurat de baschet in cele peste 400 de meciuri jucate, insumand peste 60 de ore de timp efectiv de joc.
Bucurestenii au avut ocazia sa-i vada pe viu pe trei dintre cei mai mari baschetbalisti europeni, figuri care sunt deja si in istoria baschetului mondial prin performantele lor. Sarunas Marciulionis, Jorge Garbajosa si Vlade Divac au venit la Bucuresti pentru a sustine baschetul 3×3 de-a lungul turneului Wizz Air Sport Arena Streetball.
Cel mai spectaculos procedeu din baschet, slam dunk-ul a fost reprezentat la superlativ in weekend-ul trecut, cu patru dintre cei mai buni dunkeri din lume, Justin Darlington, Porter Maberry, Aleksandr Shalygin si Kristaps Dargais veniti sa-si etaleze cele mai noi creatii (http://youtu.be/6pqLQsKCwoY). La final, Darlington s-a dovedit de departe „World King of Dunk”, si a plecat acasa in Toronto cu trofeul si cu un cec in valoare de 2.000 de euro.
Slam-dunk-urile au fost chiar mai spectaculoase atunci cand au fost executate, de pe trambuline, de catre membrii trupei Lords of Gravity. Executiile acestor magicieni ai aerului s-au dovedit si extrem de periculoase, accidentarea grava a unuia dintre membrii trupei taind pentru moment respiratia tuturor. Acesta este insa in afara oricarui pericol.
Nici personalitatile nu au stat departe de baschetul 3×3 in acest weekend. Dupa campania „Din strada, la Jocurile Olimpice”, in care marii campioni ai Romaniei si-au exprimat sustinerea fata de aceasta disciplina, o mare parte dintre acestia ne-au onorat cu prezenta si in Piata Constitutiei.
Alaturi de ei, personalitati ale vietii publice din Romania au urmarit, din zona special amenajata, spectacolul oferit de un asemenea eveniment, ba mai mult, au si coborat in teren pentru un inedit meci al celebritatilor.
Au jucat baschet la Wizz Air Sport Arena Streetball primul ministru al Romaniei, Victor Ponta, secretarul de stat in MTS, Carmen Tocala, presedintele Steaua Baschet, Virgil Stanescu si legendarul Vlade Divac, pe de o parte, oponentii fiind fostele glorii ale fotbalul romanesc, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedic si Daniel Prodan, carora li s-a alaturat unul dintre cei mai titrati baschetbalisti romani, Virgil Carutasu.
De la tribuna VIP au urmarit meciurile Gica Hagi, Ana Maria Branza, Felicia Filip, Daciana Sarbu, Octavian Morariu, Mihai Covaliu, Stefan Birtalan, Ministrul Tineretului si Sportului, Nicolae Banicioiu. Trei trupe de dansatori Red Bull, o trupa de dansatori de la Policy Center, doua dintre cele mai bune echipe de majorete din Romania, cele ale echipelor Asesoft Ploiesti si Municipal Targoviste, cel mai bun freestyler de fotbal din Romania, Alexandru Stan precum si o echipa de acrobati de la UNEFS au asigurat momentele de intermezzo, in asa fel incat fanii prezenti in tribune sa nu se plictiseasca nicio clipa.
Iar daca acestia si-au permis vreun moment de respiro, au intervenit promp cei doi announceri, George Vintila, responsabil cu electrizarea tribunelor si Cosmin Petrescu care a comentat fiecare meci de parca era finala NBA si mai mult a uimit asistenta cu un extraordinar moment de karaoke.
Cei peste 10.000 de oameni care s-au perindat de-a lungul celor trei zile prin Piata Constitutiei au avut parte si de nenumarate concursuri individuale, peste 1.000 de premii fiind oferite de catre organizatori si partenerii lor.
Cele doua echipe invingatoare la categoria Elite, Still Us la feminin, respectiv Salajean Hustlers la masculin au incasat fiecare un cec in valoare de 2.000 de euro, baietii urmand sa reprezinte Bucurestiul la finala 3×3 EuroTour 2013, care va avea loc in luna septembrie la Budapesta.
Cel mai mare turneu de baschet 3×3 organizat vreodată în România, 3×3 EuroTour Wizz Air Sport Arena Streetball (www.3la3.ro; www.facebook.com/SportArenaStreetball), a fost organizat în colaborare de Federația Romană de Baschet, Sport Arena si ACS Sport Promotion cu sprijinul forurilor europene și mondiale ale baschetului, FIBA Europe, respectiv FIBA.
Organizatorii multumesc:
Sponsorilor: Wizz Air, Automobile Bavaria Group, Raiffeisen Bank, Champion, Pepsi, Ursus, Red Bull, Sony, McDonald”s, Airwaves, The Group, OMD
Partenerilor: Ministerul Tineretului si Sportului, Primaria Municipiului Bucuresti, Primaria Sectorului 5, Directia pentru Sport si Tineret a Municipiului Bucuresti, Federatia Sportului Scolar si Universitar, Universitatea Politehnica Bucuresti, Marriott, Ibis, Complexul National Lia Manoliu, Federatia Romana de Rugby, BC Steaua Bucuresti, Enel, Vectra Exim.
Celor care au contribuit la buna organizare a turneului: Fratelli, Tom Touch, SEG Team, Maguay, 2K Telecom, CS Vision, 360 Revolution, Seven Sys, Sport Logistic
Castigatori la 3×3 EuroTour Wizz Air Sport Arena Streetball:
Elite Masculin: Salajean Hustlers (Alex Danila, David Lawrence, Dejan Radulovic, Bogdan Sandu)
Elite Feminin: Still Us (Monica Adi, Cristina Perta, Andra Haas, Flori Diaconu)
+18 Masculin: Lenesii (Bogdan Zdrafcovici, Vasilica Craciun, Valentin Burtea, Viorel Radu)
+35 Masculin: Bob”s Squad-Leii (Andrei Romanescu, Ionut Fogoros, Mihai Iosif, Sorin Rudeanu)
+35 Feminin: LSD by Bucharest (Brandusa Popa, Ioana Lacau, Elena Badica, Madalina Turlea)
-18 Masculin: Planeta Moldova (Radu Virna, Bogdan Serbanescu, Andrei Neguroiu, Lucian Tibirna)
-18 Feminin: Brandusele (Sonia Vilcinschi, Alexandra Chitanu, Diana Dima, Ana-Maria Chitanu)
-14 Masculin: Big Win (Antonio Nasturescu, Dragos Diculescu, Eduard Angelescu, Alexandru Dobromir)
-14 Feminin: Lynx (Ariana Valcu, Amira Al-Ash-Hab, Sarah Dumitrescu)
Slam-dunk: Justin Darlington (Canada)
Campania „Din strada la Jocurile Olimpice”: in urma turneului recent incheiat in Piata Constitutiei si a vizitelor de cel mai inalt nivel, speram ca in luna august CIO sa voteze pentru ca baschetul 3la3 sa devina disciplina olimpica incepind cu editia Rio 2016. Am avea astfel posibilitatea ca o echipa romaneasca sa fie prezenta la Olimpiada, cu sanse reale la obtinerea unei medalii.