Campioana CSU Ploiești, înfrângere în etapa a XV-a a Ligii Naționale de baschet masculin
Campioana la baschet masculin CSU Asesoft Ploiești a fost învinsă, duminică, în deplasare, de formația BCM U Pitești, cu scorul de 86-82 (46-44), într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii Naționale.
Marcatori:
BCM U Pitești – Durkovici 23 puncte, Sinadinovici 21, Barro 20, Tutt 11, Ulmer 7, Barac 4
CSU Asesoft Ploiești – Tica 15 puncte, Marshall 14, Burlacu 13, Lee 11, Krapici 7, Guțoaia 7, Mohammed 6, Adamovici 5, Szijarto 4.
În celelalte partide disputate în cadrul etapei a XV-a s-au înregistrat rezultatele: Energia Rovinari-U BT Mobitelco Cluj 70-72, Farul Constanța-BC Timba Timișoara 52-72, Gaz Metan Mediaș-BC Mureș 75-81, Steaua CSM Eximbank București-SCM Craiova 59-69 și CSM Oradea-CSU Atlassib Sibiu 75-84.
Ultimul meci al rundei, între Concordia Chiajna-BC Timișoara, este programat în 28 ianuarie.
În cadrul etapei a XVI-a vor avea loc meciuri între 31 ianuarie și 3 februarie.
Sursa: Mediafax