Campioni mondiali!** Naționala masculină U14 a devenit regina lumii la Ankara
România, campioană mondială și nu e vreo glumă! Eticheta e chiar
adevărată! La Ankara, naționala masculină U14 a cucerit în premieră
un trofeu mondial, după ce a câștigat finala World Children’s Games
3×3, scor 29-16 cu Anglia.
Dacă la seniori șchiopătăm, baschetul juvenil masculin a luat
caimacul în Turcia la Campionatul Mondial U14. Trei puști plus o
rezervă au câștigat marele trofeu, o pisică argintată! Cu
antrenorul Hristu Șapera pe banca tehnică, tinerii tricolori
născuți în 1997 – Emanuel Ion Cate (Dinamo CSȘ 6 Bucuresti), Kuti
Levente Nandor (U-Mobitelco), Gheorghe Tudor (CSU Cuadripol Brașov)
și Vlad Petrea (Royal Fun București) – au avut un parcurs cu 11
victorii din tot atâtea meciuri, pe lista învinselor aflându-se
Rusia, Muntenegru, Germania sau Cehia!
„Am câștigat un turneu destul de puternic. Copiii și-au
dorit foarte ult lucrul ăsta și au meritat să câștige. Important
este că trebuie să conștientiezeze că le va fi mult mai greu la
celelalte categorii de vârstă. A fost greu în finala cu Anglia, în
care nu porneam ca favoriți. Turcia, Germania și Anglia erau
principalele favorite ale competiției. Noi nu am plecat ca favoriți
și asta poate că ne-a ajutat”, a spus Șapera, ieri, la
revenirea în România.