Ancuța Stoenescu, recordmena Ligii Naționale de Baschet Feminin, cu 12 trofee de campioană, le dă tuturor pasionaților de sport o întâlnire inedită cu spectaculoasele și explozivele dueluri de la Campionatul European de baschet 3×3.
Povestea Ancuței Stoenescu a început pe străzile din Timișoara. „Jucam în Converși. De ei îmi aduc aminte. La mini-baschet, când am început eu să joc, jucam pe bitum. După o săptămână de antrenament aveam găuri la Converși și genunchii juliți”, a povestit decana de vârstă a Campionatului European, la ProSport LIVE.
În 2011, atunci când, la 31 ani, revenea acasă, pentru a juca în Liga Națională în tricoul echipei din Timișoara, Ancuța Stoenescu spunea apăsat: mai joc trei ani și gata! Ce a ținut-o pe teren și o mai ține încă pe semicerc și la 38 de ani? „Dragostea față de acest sport. În 2013 am avut parte de o accidentare, la care nu m-am așteptat. Eu am fost una dintre sportivele care am fost scutită de accidentări, nu am avut nicio entorsă care să mă țină departe de teren. În 2013 a venit acea accidentare care m-a educat mai mult. M-a făcut să fiu și mai profesionistă. În sportul profesionist chiar este nevoie de profesionalism ca să te menții”, a mărturisit sportiva cu 4 prezențe la turneele finale Eurobasket alături de naționala României de baschet clasic, în cinci.
„Baschetul 3 la 3 este un pic mai dur. Viteza contează foarte mult și trebuie să știi că decizia pe care ai luat-o e sută la sută cea bună. Dacă te răzgândești, automat, ai greșit. Acum, în baschetul 3×3 a devenit tot mai important scouting-ul. Trebuie să ai scheme, trebuie să ai mai multe scheme, trebuie să ai scheme de rezervă, trebuie să știi ce face adversarul” Ancuța Stoenescu, la ProSport LIVE
„Sper să luăm aurul, dar este mult de muncă. Vom da tot ce putem ca să ajungem acolo. Va fi foarte greu, sunt echipe foarte puternice, însă nu ne dăm la o parte” Ancuța Stoenescu, la ProSport LIVE
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER