Carmen Tocală, aleasă membru în Boardul Central al Federației Internaționale de Baschet
Carmen Tocală, fost președinte al FR Baschet, a fost aleasă, joi, membru în Boardul Central al Federației Internaționale (FIBA). În iunie ea a devenit și vicepreședinte al FIBA Europe, fiind prima femeie aleasă în această funcție.
Fosta mare sportivă a fost aleasă de către cei 156 de reprezentanți ai federațiilor naționale din lume, alături de alți 12 membri din cinci continente, să conducă baschetul mondial pentru următorii patru ani.
„Această nouă performanță la nivel mondial mă face să mă simt un om împlinit. Am suferit când m-am retras din activitatea sportivă, când adrenalina nu a mai făcut parte din viața mea, dar sunt bucuroasă că am reușit să continui în sportul pe care îl iubesc ca manager la nivel mondial. Viața de după teren, moment cu moment, devine o competiție cu tine însăți”, a declarat Carmen Tocală.
- Timp de 13 ani a condus Federația Română de Baschet și Autoritatea Națională pentru Sport.
- Baschetul este cel mai raspandit sport de pe glob, o dovada in acest sens fiind faptul ca FIBA insumeaza 213 state in timp ce in Comitetul Olimpic International sunt inscrise doar 208 de tari.
- Presedintele forului pentru următorii patru ani va fi Hamane Niang, ales în unanimitate, anterior el fiind vicepreședinte al forului.
- Prima ședință a Boardului, in noua sa formula, va avea loc în 14 septembrie, la Beijing, acolo unde se desfășoară Cupa Mondială 2019.
- Carmen Tocală (57 de ani) activează de nouă ani în Board-ul FIBA Europe.
- Este fostă jucătoare a naționalei României, iar după ce a încheiat sportul de performanță a fost antrenor și manager.