CE de baschet masculin din 2013 se va disputa cu 24 de echipe, în loc de 16
FIBA Europe a anunțat, luni, că a decis mărirerea numărului de
echipe participante la Campionatul European masculin, de la 16 la
24, măsura urmând a intra în vigoare de la ediția din 2013.
„Schimbarea presupune eliminarea conceptului cu Divizia
A și Divizia B valorică”, se arată în comunicatul forului
european de profil, al cărui Comitet Executiv a decis mărirea
numărului de echipe masculine în ședinta de duminică, la care a
participat și președintele FR Baschet, Carmen Tocală.
O nouă regulă în privința Campionatelor Europene a fost aprobată
la aceeași ședință șă, conform acesteia, antrenorii vor putea să
deplaseze 14 jucători la turneele finale, masculine și feminine,
fiind obligați să îi înscrie pe cei 12 baschetbaliști oficiali cu
doar o oră înaintea fiecărui joc.
În privința CE feminin nu s-a schimbat nimic la nivelul
numărului de echipe participante, acesta rămânând la 16, ca până
acum.
Măsura extinderii numărului de reprezentative participante la
turneele finale masculine oferă o șansă în plus echipei României,
care evoluează de ani buni în Divizia B valorică a
continentului.