Ce se întâmplă cu Lakers? Favoriții la titlul NBA au ajuns la a patra înfrângere în cinci meciuri!

 

Considerată de specialiști principala favorită la câștigarea titlului de campioană a Conferinței de Vest din NBA, Los Angeles Lakers nu se regăsește. Azi-noapte, californienii au pierdut cel de-al patrulea meci din cele cinci disputate până în acest moment în sezon, scor 86-95, în fața lui Utah Jazz.
 
„Avem nevoie de timp”
 
 „Suntem frustrați. Nu ne regăsim și nu înțelegem ce se întâmplă cu noi”. Este declarația antrenorului lui Lakers, Mike Brown, după meciul cu Jazz de aseară. Unde Lakers nu a avut absolut nicio șansă. Gazdele au condus încă de la începutul meciului (25-17 după primul sfert), profitând de absența veteranului Steve Nash. Conducătorul de joc canadian resimte dureri la genunchi, iar înlocuitorul său, Steve Blake, nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor. Nici Pau Gasol sau Dwight Howard nu au reușit să domine sub panou, rezerva Jordan Hill reușind 12 recuperări, cu două mai puține decât Gasol și Howard împreună. Doar Kobe Bryant s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, reușind 29 de puncte. „Nu suntem încă o echipă, dar când vom începe să ne cunoaștem mai bine, vom fi de neoprit”, a spus Bryant după eșecul cu Jazz.
 
Heat s-a distrat cu Brooklyn Nets
 
Primul duel „tare” din istoria lui Brooklyn Nets s-a încheiat cu o înfrângere dură pentru noua echipa new-yorkeză. Formația patronată de rusul Mihail Prohorov a pierdut, scor 73-103, cu campioana Miami Heat, la care Dwayne Wade (22 de puncte) și LeBron James (20 de puncte) au fost principalii marcatori deși nu au evoluat decât 32, respectiv 30 de minute. Cu acest succes, Heat a urcat la 4 victorii și o înfrângere, ocupând locul 2 în Conferința de Est, în spatele celor de la New York Knicks (3-0). 
Într-unul dintre cele mai interesante meciuri ale serii, Los Angeles Clippers i-a administrat prima înfrângere din acest sezon lui San Antonio Spurs, scor 106-84. „Să fie Clippers cea mai bună echipă din Los Angeles?„, s-a întrebat presa americană după ce Blake Griffin (22 de puncte) și Chris Paul (10 puncte și 12 pase decisive) au reușit să îi învingă clar pe veteranii lui Gregg Popovich.
 
 
Alte rezultate din etapa de aseară din NBA
 
Charlotte Bobcats – Phoenix Suns 110-117
Boston Celtics – Washington Wizards 100-94
Atlanta Hawks – Indiana Pacers 89-86
Milwaukee Bucks – Memphis Grizzlies 90-108
New Orleans Hornets – Philadelphia 76”ers 62-77
Houston Rockets – Denver Nuggets 87-93
Minnesota Timberwolves – Orlando Magic 90-75
Dallas Mavericks – Toronto Raptors 109-104
Sacramento Kings – Detroit Pistons 105-103
Golden State Warriors – Cleveland Cavaliers 106-96
Publicat: 08 11. 2012, 09:56
Actualizat: 08 11. 2012, 09:59