Cine ajunge la finish line?**
Favoritele au confirmat în debutul play-off-ului și tabloul
semifinalelor a prins contur după primele două meciuri.
„U” Mobitelco, Gaz Metan și CSU Asesoft au 2-0 la general în
disputele cu BC Mureș, Steaua, respectiv BCM Pitești, iar
ocupantele podiumului de la finalul sezonului regulat se pot
califica astăzi, în deplasare, în careul de ași al Diviziei
A. „Seria cu BC Mureș este una disputată, în care nimeni nu
ne va da nimic de-a gata. Mureșenii sunt la limită și vor face
totul pentru victorie în primul meci, care va fi ultima lor șansă
de a rămâne în luptă”, a avertizat Marcel Țenter,
antrenorul lui „U”. „Sper să ne întoarcem marți seara
acasă, dar mureșenii ne-au dat o replică puternică în meciul doi și
nimic nu e sigur”, a spus și Kyndall Dyles. În cazul unor
victorii a gazdelor, meciul patru se vor juca miercuri, 21 aprilie,
pe același teren.
Cel mai echilibrat duel se dă între CSU Atlassib și Elba
Timișoara. Cele două formații se află la egalitate după primele
două meciuri, astfel că frontul de luptă s-a mutat pentru astăzi și
mâine pe Bega, iar dacă va fi nevoie decisivul se va disputa
sâmbătă la Sibiu. Învingătorii vor întâlni, dacă nu vor fi
surprize, „U” în faza semifinalelor.
Program 20
aprilie
17:00 BCM Pitești – CSU Asesoft
17:30 Elba Timișoara – CSU Atlassib
19:00 BC Mureș – „U” Mobitelco
19:00 Steaua Turabo – Gaz Metan