Un Campionat Mondial de Slamdunk, zeci de concursuri, peste 800 de echipe, peste 4000 de jucatori, zeci de mii de spectatori. Acesta este pe scurt rezumatul unui an istoric la Sport Arena Streetball. Totul se va încheia duminică seara cu desemnarea celei mai bune echipe a sezonului 2011.
Echipele românești se vor duela între ele dar și cu invitații speciali care vor sosi din Bulgaria. Trei echipe ale vecinilor de la sud de Dunăre vor concura la sub 18 ani masculin și la plus 18 ani masculin și feminin.
Se vor da lupte crâncene pentru supremație, pentru cel mai râvnit titlu, cel de campion la Master Sport Arena Streetball, turneu care a primit în acest an recunoașterea din partea FIBA World și care a devenit, în șapte ani, unul dintre cele mai importante din Europa.
Pentru jucătorii și echipele care nu s-au calificat la Master în urma clasamentelor sezonului, și care s-au înscris în Turneul 5, organizat în premieră, avem și o surpriză. Nu vor lupta numai pentru premii, dar și pentru posibilitatea de a evolua în fazele superioare ale Masterului. Astfel, câștigătoarea fiecărei categorii de vârstă la Turneul 5 se va califica pentru fazele eliminatorii de la Master.
Nu vor lipsi nici de această dată concursurile individuale, atât pentru jucători cât și pentru spectatori, iar cei mai buni dunkeri români sunt gata să arate că organizarea Campionatului Mondial de Slamdunk în luna august la Sport Arena i-a motivat suficient de mult încât să se ia la trântă cu inelele în cele mai spectaculoase feluri.
Vă invităm să savurați din plin cele trei zile de streetball, in acest weekend, pe terenurile din Politehnica Bucuresti și să vedem împreună care va fi echipa care va rămâne în picioare la final!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER