Cizmici, noul antrenor al Stelei!

Conducerea echipei de baschet masculin Steaua București a decis
schimbarea din funcție a antrenorului Predrag Vasici cu croatul Teo
Cizmici, fost coechipier al căpitanului formației, Virgil Stănescu,
în Belgia, la Telindus Oostende.

Tehnicianul Predrag Vasici a fost schimbat după ce steliștii au
ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei României și au
bifat două înfrângeri în startul sezonului de Divizia A.

Da, este adevărat că a avut loc schimbarea antrenorului
și din câte îmi amintesc, croatul Teo Cizmici a fost coleg de
echipă cu mine acum câțiva ani, la Telindus Oostende, în Belgia.
Este regretabil că am început slab sezonul, dar încă avem de
muncă
„, a declarat Stănescu pentru MEDIAFAX.

Antrenorul Teo Cizmici a ajuns deja la București și în această
dimineață va cunoaște echipa. „Chiar acum merg la antrenament, unde
ne vom cunoaște noul antrenor”, a mai spus Stănescu.

Pentru tehnicianul croat va fi prima experiență peste hotare,
Cizmici antrenând până acum doar echipa Split, aceeași la care și-a
încheiat cariera de jucător, în 2006. El a mai evoluat la
Yugoplastika, cu care a câștigat EuroCup în 1988 și 1991, dar și
trei titluri naționale consecutive între aceiași ani, în fosta
Iugoslavie. Cizmici a mai jucat la Postojna, Karlovaci, Pelephone
Galil Elyon în Israel, Troy Izmir în Turcia și Telindus Oostende în
Belgia.

Sursa foto: index.hr

Publicat: 05 10. 2009, 12:54
Actualizat: 05 10. 2009, 13:07