Claudia Pop Cuic se retrage de la naționala de baschet feminin! Explicații emoționante pentru suporteri: „Este timpul să fac un pas în spate”
Claudia Pop Cuic a luat decizia de a își încheia cariera la nivelul echipei naționale de baschet feminin.
Ea mai anunță că, după 10 ani dedicat primei reprezentative, a hotărât că prioritatea sa trebuie să fie copilul său și cariera la nivel de club. Baschetbalista este soția managerului de la U BT Cluj, Branko Ciuc.
Ajunsă la 32 de ani, Claudia Pop Cuic joacă în prezent la formația turcă Bursa BSB.
Claudia Pop Cuic se retrage de la naționala de baschet feminin! Explicații emoționante pentru suporteri: „Este timpul să fac un pas în spate”
Jucătoarea și-a explicat decizia prin intermediul site-ului Federației Române de Baschet.
„Am început să mă gândesc serios la momentul retragerii mele de la echipa naţională după naşterea fiicei mele. Am jucat mai bine de un deceniu pentru România, cu onoare şi mândrie, de fiecare dată recunoscătoare pentru că sunt convocată şi pentru că pot cânta imnul, purtând tricoul în care am visat să joc de când eram copil.
Având în vedere vârsta, accidentările, intervenţiile chirurgicale la care am fost supusă în ultimii ani şi, nu în ultimul rând, faptul că am devenit de curând mamă, pur şi simplu cred că este timpul să fac un pas în spate şi să las locul altor jucătoare să vină din urmă”, a transmis jucătoarea.
Ea le-a mulțumit fanilor care au susținut-o de-a lungul timpului alături de colege, antrenor și membrii stafurilor tehnice. Ea a adresat mulțumiri și Federației Române de Baschet.
Ea a jucat la diferite niveluri de vârstă începând cu anul 2009. În această vară, Claudia Pop Cuic a făcut parte din lotul României de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde naționala țării noastre a ocupat locul 7.