Cluburile de baschet Universitatea Cluj și CS Politehnica Național Iași, amendate de Federație cu 500 de euro
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Baschet a luat decizia ca echipele Universitatea Cluj și CS Politehnica Național Iași să fie amendate cu 500 de euro, în urma scandărilor xenofobe la meciurile cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din Liga Națională de baschet feminin.
Comisia de Disciplină a analizat evenimentele petrecute la meciurile dintre CS Politehnica Național Iași și campioana ACS Sepsi Sfântu Gheorghe, din data de 6 noiembrie și a decis amendarea clubului gazdă cu suma de 500 de euro, în urma scandărilor și injuriilor xenofobe la adresa jucătoarelor din Sfântu Gheorghe, conform site-ului oficial al Federației Române de baschet.
„În conformitate cu art 17.3 din Regulamentul de Disciplină, „Comportament nesportiv al spectatorilor”, referitor la scandările și proferarea de injurii, cuvinte cu conținut obscen sau care incită la xenofobie, ură națională și la discriminare de orice fel, Comisia de Disciplină hotărăște sancționarea Clubului Sportiv Politehnica Național Iași cu amendă în cuantum de 500 Euro. Federația Română de Baschet nu tolerează comportamentul nesportiv al spectatorilor, scandările și proferarea de injurii, cuvinte cu conținut obscen sau care incită la xenofobie.”
Aceeași decizie a fost luată de Comisia de Disciplină și după partida dintre CS Universitatea Cluj Napoca și ACS Sepsi Sfântu Gheorghe, disputată în 28 octombrie, la Cluj. Echipa gazdă a fost amendată cu 500 de euro.
Universitatea Cluj ocupă locul 2 în clasament, la egalitatea cu liderul CS Municipal Târgoviște, în timp ce campioana Sepsi Sfântu Gheorghe este pe ultima treaptă a podiumului.