Cluj, Mediaș, Ploiești și Steaua, la un singur meci de semifinale

După primele două runde din faza sferturilor, careul de ași al
Diviziei A prinde contur. Primele patru clasate au scos maxim din
avantajul terenului propriu și s-au distanțat la 2-0 la
general.

Clujul și
Mediașul domină frontul din Ardeal

„U” Mobitelco a confirmat calculele hârtiei și s-a impus în ambele
partide cu CSU Atlassib, 98-75 și 85-74, sibienii pierzându-și din
concentrare după calificare muncită în play-off. „Teoretic,
calificarea încă se joacă, dar „U” este echipa mai motivată, noi
ne-am chinuit să ajungem în play-off și îndeplinirea obiectivului a
adus o oarecare relaxare. În plus, ne lipsesc doi jucători de bază,
Harrison și Haiduc”, a declarat Mircea Vulc, președintele clubului
CSU Atlassib. În sezonul trecut, clujenii au avut 2-0 cu BC Mureș,
dar s-au văzut egalați, obținând biletele pentru semifinale în
decisiv.

Deși s-au confruntat cu probleme de lot, câștigătorii Cupei de la
Gaz Metan și-au respectat blazonul, bifând două victorii cu CSM
Oradea, 84-77 și 85-64. În primul meci medieșenii au fost lipsiți
de aportul lui Titus Nicoară, iar în al doilea nu au jucat Tudor
Dumitrescu și Deven Mitchell.

CSU
Asesoft-Steaua în semifinale, sau întorc „tigrii” seria ca la
Ploiești?

Fără doi pioni importanți în sezonul regulat, Dwight Lewis, care a
părăsit echipa, și Andrei Căpușan, accidentat în finala mică a
Cupei României, BC Mureș și-a vândut scump pielea în capitală, dar
nu a reușit să răpună Steaua, cedând 83-75 și 102-97. Campioana CSU
Asesoft a realizat la rându-i „dubla” cu BCM U Pitești, 97-80 și
86-77.

Surpriză
în play-out, ieșenii pot trimite Energia în hora
retrogradării

Singura formația care a reușit să se impună în deplasare în primele
meciuri din play-off și play-out, este Poli, ieșenii câștigând
primul meci pe terenul Energiei Rovinari, 86-90. Rămași fără MPV-ul
Louis Darby, accidentat grav, sezonul părând a se fi încheiat
pentru american, gorjenii au egalat situația la general, câștigând
a doua zi, 108-100, iar meciurile din Copou se anunță a fi extrem
de încrâncenate.

„Rătăciți” în play-out, timișorenii și-au luat revanșa în fața
formației care i-a bătut de două ori în sezonul regulat, zdrobind
BC Miercurea Ciuc, 88-58 și 97-88. CS Otopeni nu a avut nici o
problemă în a se impune în fața lanternei roșii CSU Brașov, 85-57
și 78-63, iar CSM București are 2-0 cu SCM Craiova după victoriile
92-86 și 111-92.

Următoarele meciuri din play-off și play-out sunt programate pe 18
și 19 aprilie, marți urmând să se joace doar în cazurile în care e
nevoie. Sferturile se desfășoare după sistemul trei din cinci.

Publicat: 16 04. 2011, 13:54
Actualizat: 16 04. 2011, 14:59