Gazdele au început în forță meciul și au încins inelele (16-9 min.4), dar „U” a dat-o pe sârbă, iar Medvedj, cu o reușită din spatele semicercului, și Krstanovic au restabilit repede egalitatea, scor 16-16. „U” a preluat frâiele jocului și conducerea pe tabelă (20-21 min. 9), dar Tyner a trecut primul sfert în contul Energiei cu un coș de trei în ultima secundă, 23-21.
Apoi a urmat sarabanda ratărilor. Clujenii au forțat fără izbândă aruncările de la mare distanță, Lawrence, Cuic, Medvedj și Silvășan ratând pe rând ținta, dar mingea a refuzat să intre în coș și la celălalt panou, astfel că în șase minute s-au pus doar șapte puncte pe tabelă (27-24 min. 16). A fost liniștea dinaintea furtunii.
„U” s-a dezlănțuit și a izbutit un run de 16-0, revenind de la 31-24 (min. 17) la 31-33 până la intrarea la vestiare, pentru ca la reluare să se desprindă la 31-40 (min. 22). Finalul sfertului trei, terminat cu scorul de 17-17, a stat sub semnul echilibrului. Lăpușavei a reușit două coșuri de trei și Energia era în grafic la ultima pauză, 48-50. S-a mai mers însă cap la cap doar încă trei minute (54-55 min. 33), după care „U” Mobitelco a sprintat spre victorie, scor final 63-72. Principalii marcatori ai partidei au fost Cuic 16 și Tyner 14.
„Am început meciul slab în apărare, apoi am reglat problemele. Per ansamblu ne-am luptat și felicit întreaga echipă. Se vede că suntem obosiți, dar e bine că avem cinci zile până la următorul meci, cu Elba, pentru a ne reîncărca bateriile„, a declarat Mircea Cristescu, președintele executiv al lui „U” Mobitelco.
Lupta în vârful clasamentului s-a strâns în urma rezultatelor din etapa a XIII-a. CSU Atlassib a trecut fără emoții de CSM Oradea, 85-76, și a înregistrat a opta victorie consecutivă în campionat, în timp ce Gaz Metan Mediaș a făcut spectacol pe terenul codașei SCM Craiova, 67-94. În ajun de Moș Niculae, cele trei echipe din Ardeal cu pretenții la titlu au primit un cadou neașteptat. Nou promovata Steaua București a furnizat poate cea mai mare surpriză a campionatului, învingând campioana CSU Asesoft cu 68 la 63.
Partida dintre BC Mureș și CSU Brașov a fost reprogramată pentru 15 decembrie, deoarece doi jucători ai formației de sub Tâmpa au fost diagnosticați cu virusul AH1N1, iar restul lotului este momentan în carantină.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER