Comunicat CSU Asesoft despre suspendarea lui Cătălin Burlacu
Cu puțin timp în urmă, CSU Asesoft a remis un comunicat oficial
în ceea ce privește suspendarea lui Cătălin Burlacu, jucător al
clubului ploieștean și căpitanul al echipei naționale, cu doar
cinci minute înainte de începerea celui de-al treilea meci al
finalei campionatului național de baschet masculin, dntre Asesoft
și U Mobitelco. Iată conținutul acestuia:
CSU Asesoft constată cu stupoare evidenta
implicare a politicului în sport. Cu 5 minute înainte de începerea
meciului al treilea al finalei dintre Ploiești și Cluj, sportivului
Cătălin Burlacu i-au fost încălcate toate drepturile, find
suspendat fără audiere, așa cum prevăd regulamentele interne și
internaționale – WADA.
Cu toate că sportivul a fost programat oficial la
audieri în data de joi, 20 mai, acesta a fost suspendat. Fără a se
menționa motivul și durata ridicării dreptului de joc, comisia
anti-doping dependentă de ANS, controlată exclusiv de o majoritate
de persoane numită din orașul Cluj, a eliberat un document care a
permis favorizarea echipei din Cluj în această finală.
Managerul echipei clujene, Mircea Cristescu, este reprezentatul pe
Transilvania al acestei comisii și că nu e prima dată când încearcă
influențarea prin presiuni politice a rezultatelor sportive. De
data asta a reușit. Dorind să câștige nesportiv și utilizând
mijloace din afara terenului de sport, Mircea Cristescu a încălcat
legea obținând o decizie favorabilă echipei sale. Interesul său
este să justifice imensele sume de bani investite de sponsori ,
delapidate și irosite printr-un manageriat
dezastruos.
Este o rușine să vedem cum prin mijloace
nesportive Clujul încearcă să câștige titlul național. Așteptăm o
decizie corectă din partea instituțiilor statului și nu
influențarea campionatelor naționale în favoarea echipelor din
Cluj. Dacă proba B va fi negativă, iar regulamentele internaționale
vor arăta nevinovăția sportivului Cătălin Burlacu, CSU Asesoft îl
va asista cu toate mijloacele pentru a-l da în judecată pe Mircea
Cristescu și pe toate persoanele prin această
tărășenie.
Reamintim un singur lucru: Burlacu este căpitanul
echipei naționale și nu merită un asemenea tratament!
La presiunile echipei din Cluj, jucătorii au fost ținuți ca niște
animale într-un vestiar insalubru, pentru un control de câteva ore,
în condițiile în care ei au meci mâine de la 17:30. Acesta este
felul în care Cristescu înțelege să-și apere interesele lui
meschine – distrugând sportivii.
Reacția Federației Române de
Baschet a venit imediat, prin reprezentantul acesteia, Dan
Berceanu: „Jucătorul a fost depistat la un control efectuat
în urmă cu 4 săptămâni. Nici eu nu ințeleg de ce au venit
rezultatele tocmai acum. În mod normal, jucătorul trebuia mai întâi
audiat și abia apoi luată o decizie în privința lui. Nu știu de ce
nu s-a respectat procedura. Mâine (n.r. – joi), el va fi audiat de
o comisie a Agentiei Naționale Antidrog.”