CSM CSU Oradea – Le Mans Sarthe, scor 60-79, în Liga Campionilor la baschet masculin

Echipa masculină de baschet CSM CSU Oradea a pierdut, miercuri, meciul de pe teren propriu cu formația franceză Le Mans Sarthe, scor 60-79 (19-21, 12-20, 17-10, 12-28), în grupa B a Ligii Campionilor.

Orădenii s-au aflat la conducere doar în primul sfert, cu maximum 4 puncte avans. Apoi, francezii s-au distanțat la 10 puncte spre finalul sfertului doi și au majorat avantajul până la final. Le Mans a înregistrat 31 de recuperări în defensivă, față de cele 19 ale echipei din Oradea.

Sean Denison (CSM CSU Oradea) a fost cel mai bun jucător al partidei, cu 18 puncte, 13 recuperări și 3 pase decisive. De la învinși s-au mai remarcat Martin Zeno (10 puncte, 2 recuperări, o pasă decisivă) și Branko Mirkovic (13 puncte, o recuperare, 6 pase decisive).

De cealaltă parte, Konate (13 puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive) și Watson (12 puncte, 8 pase decisive) s-au evidențiat de la învingători.

Pentru Oradea au evoluat: Mirkovic, Mandache, Zeno, Petrișor, Lucic, Nicoară, Denison, Țîbîrnă, Pasalic, Nicolescu.

Pentru Le Mans au jucat: Watson, Konate, Yeguete, Cornelie, Yarou, Gelabale, Amagou, Hanlan, Pearson.

În urma acestui rezultat, CSM CSU Oradea se află pe locul 5 în grupa B, cu 16 puncte, iar Le Mans este lider, cu 19 puncte. Orădenii se pot califica în runda următoare drept cea mai bună echipă de pe locul 5. Patru dintre cele cinci echipe clasate pe această poziție în faza grupelor vor accede în play-off.

Următorul meci al orădenilor în Liga Campionilor va fi în deplasare cu formația ucraineană Khimik Yuzhny, în data de 10 ianuarie. În partida tur, CSM CSU Oradea s-a impus cu 69-66.

Mediafax

Publicat: 04 01. 2017, 22:00
Actualizat: 04 01. 2017, 22:00