CSM Oradea s-a calificat miercuri pe teren propriu în grupele principale ale FIBA Europe Cup, după ce a învins formaţia ungară Szolnok, în prelungiri, scor 78-70 (33-40, 66-66), în ultimul meci din grupa preliminară H a competiţiei.
Principalii marcatori ai partidei au fost Bickauskis 15 puncte, pentru CSM, respectiv Subotic şi Cakarun, câte 14, pentru Szolnok.
Așadar, CSM CSU Oradea a depășit prima fază grupelor din FIBA Europe Cup, competiție în care a jucat în Final 4 în stagiunea precedentă.
Tot miercuri, liderul grupei H, Legia Varşovia s-a impus în deplasare cu FC Porto, scor 82-81. Chiar dacă le era suficient și un eșec la maxim 11 puncte, în cazul unei victorii a Legiei, Oradea nu a ezitat și a trimis meciul în overtime, acolo unde s-a impus la final cu scorul de 78-70.
Astfel, grupa H se încheie cu Legia lider, 12 puncte, urmată în clasament de CSM Oradea 9, FC Porto 8 şi Szolnok 7.
În faza următoare se califică primele două clasate. CSM Oradea va evolua în continuare în grupa K, unde este deja certă prezenţa formaţiilor Benfica Lisabona şi CP Sporting. Aici va juca și Trefl Sopot.
Rezultatele complete ale CSM Oradea în grupa H: 66-76 şi 68-75 cu Legia Varşovia, 63-75 şi 67-58 cu FC Porto, 75-58 şi 78-70 cu Szolnok.
În sezonul anterior, CSM Oradea a obţinut medalia de bronz în FIBA Europe Cup.
Echipa de baschet masculin FC Argeş a suferit prima înfrângere a stagiunii, vineri, în deplasare, în faţa vicecampioanei CSM Oradea, în meci contând pentru etapa a 8-a a Ligii Naţionale. Campioana U BT Cluj, victorioasă şi ea, vineri, cu CSU Sibiu, rămâne astfel singura neînvinsă în acest sezon.
CSM Oradea s-a impus în faţa echipei FC Argeş cu scorul de 63-60 (29-29).
Tot vineri, în primul meci al etapei a 8-a, campioana U Banca Transilvania Cluj a câştigat, pe teren propriu, cu CSU Sibiu, scor 92-80 (46-39).
Credit foto: Facebook / CSM Oradea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER