CSM Oradea-Krasnye Krylia, scor 74-89, în grupa B a FIBA Eurochallenge la baschet masculin
Echipa de baschet masculin CSM Oradea a fost învinsă marți, pe teren propriu, de deținătoarea FIBA Eurochallenge, echipa rusă Krasnye Krylia, cu scorul de 89-74 (45-39), în cea de-a doua partidă din grupa B.
Marcatori:
CSM Oradea – Denison 20 puncte, Markovici 15, Nicoară 14, Subotici 12, Țibîrnă 6, Dillon 4, Franklin 2, Comagici 1
Krasnye – B. Wright 24 puncte, J. Wright 24, Nichols 17, Miles 10, Zabelin 5, Ponkrashov 5, Vasiliev 4.
În primul meci din grupa B, formația ardeleană a fost învinsă, în deplasare, de echipa ungară Atomeromu Paks, cu scorul de 78-77.
În grupa B au fost repartizate echipele Atomeromu Paks (Ungaria), Krasnye Krylia (Rusia), RH Gazientep (Turcia) și CSM Oradea.
Ardelenii vor avea în continuare următorul program în grupa B: cu RH Gazientep (19 noiembrie, deplasare), cu Atomeromu (3 decembrie, pe teren propriu), cu Kranye Krylia (10 decembrie, deplasare) și cu RH Gazientep (17 decembrie, pe teren propriu).
La startul ediției 2013-2014 se află 32 de cluburi, care au fost împărțite în opt grupe, pe criterii geografice.
Primele două clasate din fiecare dintre cele opt grupe se vor califica în faza următoare.
Turneul Final Four este programat între 25-27 aprilie 2014.