CSM Oradea l-a transferat pe baschetbalistul american Sean Barnette
Americanul Sean Barnette este noul jucător al echipei de baschet masculin CSM Oradea, cu care a semnat joi, chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani, potrivit anunțului formației orădene.
Sean Barnette a împlinit, joi, 29 de ani, are 1,95 metri și joacă pe postul de extremă. În sezonul 2014-2015, el a evoluat la U Banca Transilvania Cluj și, timp de o lună, după încheierea parcursului cu formația clujeană în Liga I, la Lugano Tigers, în Elveția.
Barnette este absolvent al Universității Wingate, în anul 2008, iar la nivel profesionist a mai jucat pentru Lille (Franța), Geneva Lions (Elveția), respectiv Rilski Sportist (Bulgaria).
Conform CSM Oradea, în sezonul recent încheiat, Barnette a avut medii statistice de 12,9 puncte, 6,8 recuperări, 2,4 pase decisive și 1,4 intercepții în 29 minute pe meci.
În 2015, Sean Barnette a participat la All Star Game.