CSM Oradea a învins formaţia germană Brose Bamberg, scor 95-84 (57-52), în al patrulea meci din grupa L, faza a doua a FIBA Europe Cup.
Donatas Tarolis a străluicit în partida de miercuri seara, în timp ce de la Brose Bamberg s-a remarcat Christian Sengfelder.
Donatas Tarolis a totalizat 27 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive, Mark Ogden a adăugat 19 puncte, 5 recuperări, Kris Richard a terminat cu 15 puncte, 5 pase decisive, 2 intercepții și 2 capace, Erick Neal a avut 14 puncte, 10 pase decisive, iar Stephen Holt a terminat cu 11 puncte și 6 pase decisive pentru CSM CSU Oradea.
De cealaltă parte, Christian Sengfelder a reușit 23 puncte, 9 recuperări, Patrick Miller a adăugat 17 puncte, 7 pase decisive, iar Jaromir Bohacik a terminat cu 11 puncte, 6 pase decisive pentru Brose.
În primele meciuri din grupa L, CSM Oradea a obţinut rezultatele: 82-80 cu Brose Bamberg, 73-91 cu Anwil Wloclawek şi 75-77 cu Keravnos BC.
Următorul meci pentru CSM Oradea are loc vineri (27.01), ora 16:00, adversar fiind Laguna București, în Liga Națională.
Pe plan european, CSM Oradea va evolua în etapa următoare în deplasare, cu Anwil, în 1 februarie. După patru etape, orădenii au 6 puncte în clasament (locul 3).
În grupa I din FIBA Europe Cup joacă şi SCM Craiova, care are deja patru înfrângeri şi a ratat orice şansă de calificare mai departe.
Primele două clasate în fiecare grupă din faza a doua vor trece în fazele eliminatorii se vor califica în sferturile de finală, care vor fi urmate de semifinale şi finală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER