CSM Satu Mare își face joi debutul în FIBA EuroCup
Sala LPS Satu Mare va fi joi, de la ora 18.00, gazda unui eveniment de mare amploare. Echipa de baschet antrenată de Dan Fleșeriu își va face debutul în premieră, în FIBA Eurocup. Legat de acest subiect, în sala de ședințe a Consiliului Local Satu Mare a avut loc miercuri, o conferință de presă susținută de viceprimarii Marcela Papici și Radu Roca, președintele CSM Valeriu Neagu și președintele secției de baschet, Florin Mureșan.
Echipa pe care CSM Satu Mare o va întâlni nu este una oarecare, este o formație puternică, este vice-campioana Franței Balma Montpellier și totodată lider la zi din campionatul Hexagon.
Din lotul francez vor face parte și patru vicecampioane olimpice, Lidija Turcinovic, românca Ana Cătăchițiga, vedeta naționalei Croației, Ana Lelas și extrema Geraldine Robert, din Gabon.
Viceprimarul și totodată membru al CSM-ului, Marcela Papici a ținut să sublinieze că în această competiție sunt regulile foarte stricte și sunt standarde de organizare care trebuie respectate în teren, sala de sport și în afara sălii.
„FIBA EuroCup este o provocare atât pentru echipă, cât și pentru orașul nostru. Pentru prima dată echipa are de respectat niște standarde înalte, niște condiții care dacă nu sunt întrunite, ne costă mulți bani. Noi am achitat o taxă pentru participare de 20.000 de euro, din care vor fi retrase eventualele amenzi. În caz că reușim să respectăm regulile ne luăm banii înapoi”, a declarat viceprimarul, Marcela Papici.
Viceprimarul Radu Roca a mai adăugat că organizarea trebuie să fie exemplară atât în teren, cât și în tribună. „Acest meci este o provocare atât pentru orașul nostru, pentru Primărie, cât și pentru baschetul sătmărean. Trebuie să avem o organizare exemplară atât în tribună, cât și în teren”.
„La nivel de jocuri este prima manifestare de amploare, o premieră pentru sătmăreni. Ne bucurăm să avem tot sprijinul Primăriei și Consiliului Local și încercăm să facem tot posibilul să ieșim cu fruntea sus”, a adăugat președintele CSM, Valeriu Neagu.
De la președintele secției de baschet, Florin Mureșan am aflat că datorită regulamentului FIBA care este foarte strict, nu vor evolua americancele Uthaya Drye și Italee Lucas, deoarece o echipă are voie să joace doar cu două jucătoare extracomunitare. Astfel, cele două extracomunitare care vor intra în teren vor fi Khadijah Whittington și Shanika Freeman. De asemenea, Florin a mai declarat că echipa franceză este una foarte valoroasă.
Meciul va fi arbitrat de arbitrii din Italia, Macedonia și Bulgaria, iar comisarul va fi din Serbia.
Lotul pe care Dan Fleșeriu se va baza în acest meci va fi alcătuit din Andreea Orosz, Annemarie Părău Freeman, Whittington, Dara Kovacevic, Hajnalka Szlimak, Monica Ivan, Rada Giurgiu și Renata Szmutku.
O noutate vor fi tricourile pentru suporteri care vor fi puse în vânzare la intrarea în sală, prețul unuia va fi de 20 lei, iar prețul unui bilei 10 lei. Baschetbalistele au foarte mare nevoie de încurajări și tocmai de aceea așteaptă ca suporterii să fie prezenți la meci într-un număr cât mai mare.
Pentru cei care nu vor putea ajunge la meci, vor putea urmări partida în direct pe Nord-Vest TV sau pe www.nordvest-tv.ro.
20 de jandarmi vor asigura ordinea publică la meci
Peste 20 de jandarmi vor fi angrenați, joi, în misiuni de asigurare a ordinii publice la meciul internațional de bachet feminin, disputat între CSM Satu Mare și Balma Montpellier Franța.
Având în vedere faptul că, jandarmii sătmăreni sunt angrenți în misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestările ocazionate de Ziua Armatei, în municipiile Satu Mare și Carei, Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare a solicitat sprijinul colegilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj Napoca, de unde vor veni 17 de jandarmi.
Jandarmii recomandă spectatorilor să dea dovadă de fair -play și să respecte regulile stabilite de organizatori. Pentru sesizarea faptelor antisociale cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112.
Articol scris de Veronica Hodas