CSM Satu Mare, medalie de bronz în Liga Europei Centrale

Echipa de baschet feminin CSM Satu Mare a câștigat, duminică, finala mică a Ligii Europei Centrale, în Germania, după prelungiri, scor 87-86 (46-37, 72-72), cu formația gazdă a Turneului Final Four, TSV Wasserburg.

La echipa gazdă a evoluat și fostul fundaș al naționalei, Diana Ciupe Pop.

În semifinalele de sâmbătă, ICIM Arad a eliminat formația CSM Satu Mare, scor 72-62 (33-35), iar Kara Trutnov (Cehia) a trecut de formația TSV Wasserburg, cu 84-61 (39-39).

Finala mare a Ligii Europei Centrale va avea loc tot duminică, între deținătoarea trofeului ICIM Arad și echipa Kara Trutnov.

Din 2008, de când a fost fondată Liga Europei Centrale, câștigătoarele sunt Slavia Banska Bystrica (Slovacia, 2008), UKF Nitra (Slovacia, 2009), Kara Trutnov (Cehia, 2010) și ICIM Arad (2011).

Mediafax

Publicat: 22 01. 2012, 14:42
Actualizat: 22 01. 2012, 14:43