Campioana României la baschet feminin CSM Târgoviște, aflată în premieră în Euroligă, a învins, miercuri, pe teren propriu, formația franceză Arras Pays, scor 72-64 (40-30), în cea de-a cincea partidă din Grupa B.
CSM a avut un start excelent în disputa cu Arras, conducând cu 18-10, după primele 7 minute de joc. La prima pauză, tabela arăta tot avantaj pentru gazde, 20-16, pentru ca în sfertul secund, campioana României să aibă emoții, după ce a scăzut ritmul în apărare, 25-24 (min. 14). CSM a revenit rapid, 37-28 (min. 19) și 40-30 la pauza mare, dar a suferit și o pierdere importantă, americanca Julia Robbins suferind o entorsă la glezna dreaptă și părăsind terenul.
Dominația jucătoarelor antrenate de Giorgios Dikeoulakos a continuat și în ultimele două sferturi, chiar dacă au avut și sincope (60-58, min. 34), iar finalul a fost dramatic (66-64, min. 39). Victoria a revenit însă gazdelor, care au fost mai ambițioase în ultimul minut de joc.
CSM Târgoviște a acumulat 8 puncte în grupa B și o egalează pe Nadejda Orenburg, pe locul secund, înaintea meciului de miercuri, între Fenerbahce și Good Angels Kosice, ambele cu câte 7 puncte, aflate pe locurile 3-4.
Marcatoare: CSM Târgoviște – Mărginean 19 puncte, Currie 17 puncte, Bjelica 17, Miljkovici 6, Tihonenko 6, Robbins 6, Stoenescu 1; Arras – Bașvarova 22 puncte, Ajanovici 11, Dijon 10, Evans 8, Gomis 5, Carmona 3, Toure 3, Malașenko 2.
În primele patru meciuri din grupa B, campioana României s-a înclinat, pe teren propriu, în fața italiencelor de la Famila Schio, scor 75-76 și, în deplasare, cu Fenerbahce, scor 48-73, dar a și obținut victorii, cu rusoaicele de la Nadejda Orenburg, scor 79-76, și cu UE Sopron, scor 87-82.
Aflată în premieră în Euroligă, CSM Târgoviște va avea în continuare următorul program în grupa B: Good Angels Kosice – CSM Târgoviște (5 decembrie), Famila Schio – CSM Târgoviște (13 decembrie), CSM Târgoviște – Fenerbahce (19 decembrie), Nadejda – CSM Târgoviște (16 ianuarie 2013), CSM Târgoviște – UE Sopron (23 ianuarie), Arras – CSM Târgoviște (30 ianuarie) și CSM Târgoviște – Good Angels Kosice (6 februarie).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER