Sibienii au avut un început de meci de excepție, astfel că în minutul patru Atanackovic a scuturat plasa coșului din spatele semicercului pentru un incredibil 0-9. Burlacu a spart gheața pentru campioni de la linia de pedeapsă, 1-9, Atanackovic a mai pus două puncte pe tabelă, 1-11, dar căpitanul Burlacu a sunat trezirea pentru ploieșteni cu patru puncte consecutive, 5-11, și formația gazdă și-a adjudecat primul sfert, 15-13, pentru a se distanța apoi la 19-15. Atanackovic și Brown au înscris însă pe rând de la mare distanță și în minutul 14 scorul era egal, 21-21. A urmat o perioadă de grație pentru Milos Markovic, cu zece puncte ale sârbului, sibienii intrând în avantaj la cabine, 31-32. Sfertul trei a stat sub semnul echilibrului.
Oaspeții s-au aflat în permamență cu un pas în față, au reușit chiar să se desprindă de mai multe ori la patru, cinci puncte, dar ploieștenii au revenit întodeauna, astfel că după o jumătate de oră de joc tabela indica 49-50. În debutul sfertului patru, gazdele au reușit un run de 0-6, distanțându-se 50-55, scor la care Prakuraitis a cerut time-out. La reluare, Calotă și Brown au înscris din spatele liniei de 6.75, readucându-și echipa în avantaj, 55-56. S-a mers cap la cap la cap până în ultimele secunde. La 70-68, Atanackovic a comis backcourt violation și a îngropat speranțele sibienilor. Burlacu a mai mers o dată la linia de pedeapsă, după un fault al lui Harrison. A transformat una din cele două libere de care a beneficiat și a stabilit scorul final, 71-68, încercarea disperată a lui Atanackovic de a trimite partida în prelungiri cu un coș de trei eșuând. Campioana a obținut astfel victoria, după un meci magnific reușit de Burlacu, și se menține pe doi în clasament, la egalitate cu Gaz Metan.
Marcatori CSU Asesoft: Burlacu 29, Tudor 10, Qarraan 8, Szijarto 8, Westrol 6, Bajic 4, Okoje 4, Mack 2. CSU Atlassib: Markovic 17, Atanackovic 12, Brown 11, Herndon 11, Calotă 9, Harrison 8.
Dykes și Krstanovic, magistrali la Pitești
„U” Mobitelco s-a impus în prelungiri la Pitești, 85-92, după un meci în care clujenii au avut în primele 26 de minute doar trei marcatori, Krstanovic 22, Dykes 16 și Cuic 6. Vicecampioana a avut în victoria în mână cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar, dar piteștenii au revenit de la 68-74 prin patru puncte consecutive ale căpitanului Ivan Stefanovic și o reușită din spatele semicercului a lui Darko Vujacic, care a adus egalitatea pe tabelă, 75-75, și a împins partida în prelungiri. Cu opt puncte ale lui Silvășan, clujenii și-au adjudecat repriza de prelungiri, 10-17, bifând astfel prima victorie în returul campionatului național.
„A fost o victorie extrem de grea din cauza faptului că înainte de meci opt din cei 11 jucători au suferit din cauza prânzului luat cu o zi înainte pe Valea Oltului. Maseurul nostru, Cătălin Rațiu, a stat toată noaptea cu ei și a făcut minuni. Am vrut să anulăm meciul, dar băieții au dorit să joace și până la urmă e bine că totul s-a terminat cu bine”, a precizat antrenorul lui „U”, Marcel Țenter.
BCM U Pitești: Vujacic 20, Eichelberger 17, Grubisic 14, Voinescu 11, Gennie 9, Stefanovic 8, Neguț 6. „U” Mobitelco: Dykes 29, Krstanovic 28, Cuic 13, Silvășan 13, Thomson 7, Lawrence 2. Alte rezultate ale etapei a XVI-a:
CSM București – CSM Oradea 90-74 CSU Brașov – Gaz Metan Mediaș 45-99 Ploi Iași – SCM Craiova 94-90 Steaua Turabo – BC Miercurea Ciuc 90-69
Foto: Sebastian Marcovici
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER