CSU Asesoft – CSU Atlassib, 71-68! Gaz Metan rămâne liderul Diviziei A
Sibienii au avut un început de meci de excepție, astfel că în
minutul patru Atanackovic a scuturat plasa coșului din spatele
semicercului pentru un incredibil 0-9. Burlacu a spart gheața
pentru campioni de la linia de pedeapsă, 1-9, Atanackovic a mai pus
două puncte pe tabelă, 1-11, dar căpitanul Burlacu a sunat trezirea
pentru ploieșteni cu patru puncte consecutive, 5-11, și formația
gazdă și-a adjudecat primul sfert, 15-13, pentru a se distanța apoi
la 19-15. Atanackovic și Brown au înscris însă pe rând de la mare
distanță și în minutul 14 scorul era egal, 21-21. A urmat o
perioadă de grație pentru Milos Markovic, cu zece puncte ale
sârbului, sibienii intrând în avantaj la cabine, 31-32. Sfertul
trei a stat sub semnul echilibrului.
Oaspeții s-au aflat în permamență cu un pas în față, au reușit
chiar să se desprindă de mai multe ori la patru, cinci puncte, dar
ploieștenii au revenit întodeauna, astfel că după o jumătate de oră
de joc tabela indica 49-50. În debutul sfertului patru, gazdele au
reușit un run de 0-6, distanțându-se 50-55, scor la care
Prakuraitis a cerut time-out. La reluare, Calotă și Brown au
înscris din spatele liniei de 6.75, readucându-și echipa în
avantaj, 55-56. S-a mers cap la cap la cap până în ultimele
secunde. La 70-68, Atanackovic a comis backcourt violation și a
îngropat speranțele sibienilor. Burlacu a mai mers o dată la linia
de pedeapsă, după un fault al lui Harrison. A transformat una din
cele două libere de care a beneficiat și a stabilit scorul final,
71-68, încercarea disperată a lui Atanackovic de a trimite partida
în prelungiri cu un coș de trei eșuând. Campioana a obținut astfel
victoria, după un meci magnific reușit de Burlacu, și se menține pe
doi în clasament, la egalitate cu Gaz Metan.
Marcatori
CSU Asesoft: Burlacu 29, Tudor 10, Qarraan 8, Szijarto 8, Westrol
6, Bajic 4, Okoje 4, Mack 2.
CSU Atlassib: Markovic 17, Atanackovic 12, Brown 11, Herndon 11,
Calotă 9, Harrison 8.
Dykes și
Krstanovic, magistrali la Pitești
„U” Mobitelco s-a impus în prelungiri la Pitești, 85-92, după un
meci în care clujenii au avut în primele 26 de minute doar trei
marcatori, Krstanovic 22, Dykes 16 și Cuic 6. Vicecampioana a avut
în victoria în mână cu un minut înainte de finalul timpului
regulamentar, dar piteștenii au revenit de la 68-74 prin patru
puncte consecutive ale căpitanului Ivan Stefanovic și o reușită din
spatele semicercului a lui Darko Vujacic, care a adus egalitatea pe
tabelă, 75-75, și a împins partida în prelungiri. Cu opt puncte ale
lui Silvășan, clujenii și-au adjudecat repriza de prelungiri,
10-17, bifând astfel prima victorie în returul campionatului
național.
„A fost o victorie extrem de grea din cauza faptului că înainte de
meci opt din cei 11 jucători au suferit din cauza prânzului luat cu
o zi înainte pe Valea Oltului. Maseurul nostru, Cătălin Rațiu, a
stat toată noaptea cu ei și a făcut minuni. Am vrut să anulăm
meciul, dar băieții au dorit să joace și până la urmă e bine că
totul s-a terminat cu bine”, a precizat antrenorul lui „U”, Marcel
Țenter.
BCM U Pitești: Vujacic 20, Eichelberger 17, Grubisic 14, Voinescu
11, Gennie 9, Stefanovic 8, Neguț 6.
„U” Mobitelco: Dykes 29, Krstanovic 28, Cuic 13, Silvășan 13,
Thomson 7, Lawrence 2.
Alte rezultate ale etapei a XVI-a:
CSM București – CSM Oradea 90-74
CSU Brașov – Gaz Metan Mediaș 45-99
Ploi Iași – SCM Craiova 94-90
Steaua Turabo – BC Miercurea Ciuc 90-69
Foto: Sebastian Marcovici