CSU Asesoft Ploiești a primit wild-card. EuroCup își deschide porțile pentru campionii României la baschet

Redactor:
Marian Dima
Redactor:
Marius ANGHEL
CSU Asesoft Ploiești a primit wild-card. EuroCup își deschide porțile pentru campionii României la baschet
  • Publicat:
  • Actualizat:

Forul ULEB (Uniunea Ligilor Europene la Baschet, competiție de importanța Europei League la fotbal) a dat undă verde campioanei României la baschet masculin, CSU Asesoft, pentru o a doua participare consecutivă în EuroCup. După un sezon 2013-2014 în care au învins nume importante, precum Khimki Moscova sau Igokea Aleksandrovac, ploieștenii vor să ridice ștacheta anul acesta și să atace în premieră faza a doua a grupelor.

CSU Asesoft a primit un wild-card din partea ULEB pentru a-și menține drumul european la standarde ridicate. Echipa antrenată de Vladimir Arnautovic va evolua pentru al doilea sezon la rând în grupele EuroCup, dar își va cunoaște adversarele abia după încheierea play-off-ului Euroligii, mai precis la jumătatea lunii septembrie.


„Este o veste nemaipomenită pentru baschetul românesc în general și pentru orașul Ploiești și CSU Asesoft, în particular. Ne dorim să realizăm lucruri frumoase în această întrecere și să depășim performanța din sezonul trecut. De săptămâna viitoare vom trece la treabă, este poate prematur în acest moment să furnizăm nume de jucători, dar vă promit că suporterii ploieșteni vor avea parte de multe surprize”, a declarat președintele executiv Ionuț Georgescu.


Lista echipelor participante: Artland Dragons (Germania), Banvit Bandirma (Turcia), Belgacom Charleroi (Belgia), Besiktas Istambul (Turcia), Bisons Loimaa (Finlanda), Brose Bamberg (Germania), Buducnost Podgorica (Muntenegru), CAI Zaragoza (Spania), Cajasol Sevilla (Spania), CSU Asesoft (România), EWV Baskets Oldenburg (Germania), Grissin Regil Emilia (Italia), Harbalife Canaria (Spania), JDA Dijon (Franța), Khimki Moscova (Rusia), Krasny Volgograd (Rusia), Lietuvos Rytas (Lituania), Lokomotiv Kuban (Rusia), Pallacanestro Cantu (Italia), PAOK Salonic (Grecia), Paris Levallois (Franța), Partizan Belgrad (Serbia), Pinar Karsiyaka (Turcia), SLUC Nancy (Franța), Telekom Bonn (Germania), Triumph Lyubertsy (Rusia), Olimpia Ljubliana (Slovenia), Ventspils (Letonia), Virtus Roma (Italia)

Din Euroligă vin 7 echipe

La momentul actual, dintre cele 36 de formații prezente pe tabloul principal al întrecerii se cunosc 29 de nume, printre ele regăsindu-se și CSU Asesoft. Ultimele șapte locuri vacante vor fi acoperite de formațiile care vor fi eliminate din play-off-ul Euroligii, care se desfășoară în sistem piramidal, tur-retur, începând cu faza sferturilor, continuând cu semifinale și încheindu-se cu ultimul act.

Printre cele opt grupări care se vor lupta pentru ocuparea ultimei poziții calificante în sezonul regulat al Euroligii se numără și Hapoel Ierusalim, fosta adversară a campioanei României în EuroCup, israelienii având însă concurență serioasă: ASVEL Lyon (Franța), Strasbourg (Franța), CEZ Nymburk (Cehia), Levski Sofia (Bulgaria), Stelmet Gora (Polonia), Telenet Oostende (Belgia) și Unics Kazan (Rusia).

Noul format, pe placul ploieștenilor

Cele 36 de echipe din EuroCup vor fi împărțite în șase grupe egale, după criterii geografice: trei serii în Conferința de Vest și alte trei în Conferința de Est. Primele patru formații din fiecare grupă vor avansa în faza a doua, unde li se vor alătura alte opt echipe venite din Euroligă. Un calcul simplu ne arătă faptul că în eventualitatea depășirii primei faze a grupelor, CSU Asesoft va mai disputa alte șase partide la începtul anului viitor, rezultând așadar un total de opt jocuri pe teren propriu pentru Burlacu și compania.

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×