Ploiești, Mediaș, Oradea și Tg. Mureș au acces în careul de ași al Ligii Naționale de baschet masculin.
Alhaji Mohammed a fost eroul echipei CSU Ploiești în meciul trei de la Timișoara (scor 68-82), cu 39 de puncte înscrise.
Ultimul loc în semifinale a fost ocupat aseară de CSM Oradea, care s-a impus la Cluj cu 73-71.
CSU Ploiești și Gaz Metan Mediaș s-au calificat fără probleme în semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin, ambele cu trei victorii din trei meciuri. Dacă parcursul medieșenilor era absolut previzibil după avantajul luat în Bănie, în schimb, prahovenii aveau încă de tras cu BC Timișoara. Ca reper aveam primele două jocuri, în care bănățenii au pierdut de fiecare dată pe finaluri încinse. Istoria jocurilor disputate la Brazi nu s-au mai repetat însă, sâmbătă, la Timișoara. CSU Ploiești a plecat ca din pușcă în meciul trei, având în conducătorul de joc Alhaji Mohammed un adevărat coșgheter (n.r. – a înscris 39 de puncte până la final). Prahovenii s-au desprins încă din primul sfert la o diferență considerabilă (20-4, minutul 6), pe care au conservat-o până la final: 82-68. Astfel, CSU Ploiești s-a calificat pentru a 11-a oară consecutiv în semifinalele campionatului intern.
Ieri a venit rândul formațiilor din Tg. Mureș și Oradea să facă pasul spre semifinale. Mureșul, echipa care a terminat pe primul loc sezonul regulat, a pierdut sâmbătă cu 105-96 în fața echipei CSM București, dar a închis conturile în ziua următoare cu 92-86. Ultimul „sfert” s-a decis aseară, la Cluj. CSM Oradea a câștigat cu 73-71 în fața echipei locale „U” Mobitelco Cluj, după ce a fost condusă aproape 37 de minute.
BASCHET / rezultate „U” Mobitelco – CSM Oradea 1-3 (meci 3: 64-72; meci 4: 71-73) BC Timișoara – CSU Ploiești 0-3 (meci 3: 68-82) CSM București – BC Tg. Mureș 1-3 (meci 3: 105-96; meci 4: 86-92) Gaz Metan – SCM Craiova 3-0 (meci 3: 86-75) Semifinalele se vor juca astfel: BC Mureșul Tg. Mureș – Gaz Metan CSM Oradea – CSU Ploiești
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER