CSU Sibiu și Rapid București se întâlnesc joi, 18 mai, de la ora 20.00, în Sala Transilvania, în al treilea meci al seriei contând pentru finala mică a Ligii Naționale de baschet masculin. După prima „dublă” din Capitală, scorul general este 1-1, iar lupta pentru bronz este una foarte strânsă.
Fanii echipei CSU Sibiu au epuizat rapid biletele pentru „dubla” cu Rapid din Sala Transilvania, programată joi și sâmbătă. Aceștia vor avea parte și de o surpriză în pauza mare a meciului al treilea, de joi seară, când vor asculta în premieră noul imn al echipei pregătite de Tomas Rinkevicius.
Oficialul clubului CSU, Laurențiu Buduleci spune că s-a lucrat la acest imn de câteva luni și se speră ca acesta să fie bine primit de către publicul din Sala Transilvania.
„Imnul este o idee la care lucrăm de câteva luni și face parte din politica de comunicare pe care clubul a adoptat-o la începutul acestui sezon, #GetInvolvedBeUnited! Ne dorim ca prin acest imn, să aducem unitate și implicare din partea publicului si a întregii comunități sibiene, iubitoare și cunoscătoare de baschet. Este un imn care să strângă împreună și mai mult familia CSU, cu versuri simple, dar cu mesaj puternic despre trăirile în galben-albastru. De acum încolo ne dorim să auzim din ce în ce mai des, „Hai Sibiu! Hai CSU!”, a anunțat președintele secției de baschet al CSU Sibiu, Laurențiu Buduleci.
Compoziția muzicală a noului imn al echipei de baschet masculin îi aparține lui Cosmin Cruțiu, un artist sibian cu experiență de peste 25 de ani în showbiz-ul românesc, interpret, compozitor și component al formației Electric Band din Sibiu. La versurile imnului, Cosmin Cruțiu a colaborat cu șeful galeriei, Florin Iacob. La aranjamentul muzical și-a pus amprenta și Dorin Pitariu, iar producător a fost George Pitariu.
Antrenorul echipei CSU Sibiu, Tomas Rinkevicius (44 ani) crede că Rapid este în continuare favorită la medalia de bronz, însă jucătorii săi vor da totul pentru a sărbători sâmbătă o medalie.
„Nu este ușor să adunăm trei victorii împotriva unei formații precum Rapid. Ne pregătim și ne gândim doar să scoatem maximul din acest prim joc de pe teren propriu. Meciurile de acest gen, care sunt foarte strânse, ne consumă multă energie și avem puțin timp să ne refacem. Este o bucurie să jucăm în Sala Transilvania, în fața fanilor noștri. Îi așteptăm, să avem o sală plină și ne pregătim să practicăm cel mai bun baschet al nostru. Rapid este o echipă foarte, foarte bună, încă este favorită în această serie, dar ne pregătim să luptăm” a spus lituanianul, într-un interviu pentru pagina oficială de socializare a clubului.
Tomas Rinkevicius a ajuns la Sibiu în 2021, când a devenit antrenorul coordonator al academiei BC CSU și a pregătit echipa a doua a clubului, din Liga 1. Din decembrie 2022 a fost numit antrenor al echipei mari, care a fost revelația acestui sezon a Ligii Naționale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER