„‘Cum te cheamă? Dragoste?’ Toți se amuzau, apoi ajungeau să-mi îndrăgească numele, mai ales fetele. De Dragobete nu prea primesc cadouri, dar eu am numele și e sărbătoare!”. Stă la Sibiu și e îndrăgostit doar de baschet: „Când mă trezesc, mă gândesc la antrenament, când dorm – la fel”

Dacă sunteți pasionați de baschet, probabil că ați remarcat momentele în care tribuna strigă din toți plămânii „Dragoste!”.

Shooting guard al liderului din Liga Națională de Baschet, BC CSU SIbiu, Mirel Dragoste este născut de Ziua Unirii Principatelor Române. În 2019, când s-au împlinit 160 de ani de la „Unirea lui Cuza”, Mirel Dragoste a ajuns la borna 24 de ani. La Sibiu, înainte de meci și după meci o sală arhiplină i-a scandat numele de multe ori, așa cum li se întâmplă tuturor jucătorilor. Mirel, care joacă cu numărul 7 pe tricou, simte de fiecare dată că este un moment unic. „Îmi place foarte mult, parcă îți dă aripi când ești pe teren, ești în al nouălea cer și nu aș da acest lucru pentru nimic în lume„, spune Mirel Dragoste pentru ProSport, la finele unui meci jucat în deplasare, în Capitală. „Îmi place să fiu acolo unde echipa are nevoie de mine, când are nevoie de mine. Îmi mai place și să am ultima aruncare, nu îl ultima secundă, dar în ultimele secunde. S-a întâmplat anul trecut și am fost extrem de fericit că am fost acolo în momentul respectiv, că am reușit să îmi ajut echipa„, explică baschetbalistul de 1,81 m, internațional al României.

Baschetul a fost dragoste la prima vedere?
Da, cu siguranță a fost dragoste la prima vedere. Mama m-a dus prima oară la baschet și din clipa aceea nu m-am mai despărțit de acest sport. Îmi place cu adevărat.

Vii dintr-un fief al baschetului, de la Cluj. Cum este în Cluj baschetul și cum a fost trecerea la Sibiu?
Vin de la Cluj, acolo se joacă un baschet de calitate. Junioratul l-am făcut la Cluj, după care am plecat. Atunci când jucăm contra Clujului, mai ales pentru mine, este o atmosferă specială, și pentru fanii noștri, care ne susțin ș este o senzație foarte specială să joc, în special în orașul meu, cu atât mai mult să și câștig acolo. Asta îmi doresc mereu.

Îți amintești când ai aruncat prima dată la coș? Ți-a intrat mingea?
Cu siguranță am aruncat și nu am marcat. Eram prea mic. Am început baschetul la 9 ani, nu prea știam cu ce se mănâncă acest sport, dar cu timpul am învățat multe lucruri. Am studiat mult despre sportul pe care îl iubesc și îl și practic.

Ai jucat baschet și în parc? Sau doar în sală?
Când eram mai mic, făceam asta și în parc, cu prietenii. Dar acum, ajungând la un nivel mai înalt, nu mai ajung prin parcuri. E frica aceea să nu te accidentezi în afara terenului, de asta ține totul.

Ți s-a întâmplat vreodată să te accidentezi la un alt sport decât baschetul?
Nu, pentru că nu prea practic alte sporturi. Mai jucam fotbal, dar nu ceva cu contact. Doar de relaxare. Am pățit-o numai cu baschetul și asta nu vreau să se întâmple în afara terenului de baschet. Dacă, Doamne-ferește se întâmplă ceva, să fie sportul pe care îl practic, acolo unde îl practic.

Mirel Dragoste vorbește degajat despre baschet cu ProSport, dar și despre cum este să ai un nume care, inevitabil, aduce zâmbetul pe buzele tuturor. Foto: BC CSU Sibiu via Facebook

„Am ambiția să duc numele pe cele mai înalte culmi. Când mă trezesc, mă gândesc la antrenament, când dorm mă gândesc la antrenament și la ceea ce am de făcut. Îmi place să muncesc mult, ca să îmi ating țelurile de fiecare dată și potențialul maxim”

Ai pe cineva în familie de la care să fi moștenit calitățile atletice? Un sportiv?
Nu, nimeni din familia mea nu a făcut vreodată sport. Mă bucur că am început să fac asta și sper să se continuie această tradiție, mai ales cu numele meu. Familia mea este o familie simplă, sper să nu fie la fel de simplă de acum înainte. Am ambiția să duc numele pe cele mai înalte culmi.

Care a fost primul tău model?
Primul om pe care l-am pus pe perete, să spun așa, a fost un jucător din NBA. El era atunci când am început să joc eu. Îmi plăcea să mă uit și visam să fiu ca el.

Pierdeai nopțile ca să te uiți la NBA?
Oarecum. Nu îmi place NBA-ul extrem de mult, îmi place mult Euroliga. NBA-ul e noaptea și nu prea pot să mă uit.

Ai 23 de ani, ai fost deja șa echipa națională. Baschetul – cât e pasiune și cât e meserie pentru tine?
Sută la sută este pasiune. Nu o iau ca pe o meserie, ca pe un job, pentru că iubesc ceea ce fac. Când mă trezesc, mă gândesc la antrenament, când dorm mă gândesc la antrenament și la ceea ce am de făcut. Îmi place să muncesc mult, ca să îmi ating țelurile de fiecare dată și potențialul maxim.

„Era foarte amuzant la început, până a început lumea să mă cunoască și am ajuns să ne împrietenim. Se amuzau – cum te cheamă? Dragoste? Am auzit bine? Toți se amuzau pe seama mea, dar apoi ajungeau să-mi îndrăgească numele, mai ales fetel”

Copiii sunt copii. La școală, când se striga catalogul, cât de mult se râdea când ajungea învățătoarea la numele „Dragoste”?
Era foarte amuzant la început, până a început lumea să mă cunoască și am ajuns să ne împrietenim. Se amuzau – cum te cheamă? Dragoste? Am auzit bine? Toți se amuzau pe seama mea, dar apoi ajungeau să-mi îndrăgească numele, mai ales fetele au îndrăgit acest lucru, cu siguranță. Mai erau ceva nume ciudate, dar pe acelea le mai întâlnești, totuși. Dragoste nu găsești… cu siguranță!

Și în vestiare?
Ah, și la baschet, clar! Când se făcea prezența să se vadă cine e la antrenament și cine nu e…. (n.r. – râde) Toată lumea mă striga numai Dragoste! Unde e Dragoste? S-au obișnuit și ei, s-a obișnuit și lumea baschetului. Nu li se mai pare nimic special. Tuturor le place numele meu, nu am găsit pe nimeni care să spună că nu-i place. E ceva deosebit și mă mândresc cu asta.

Cine te întreabă mai des – cum stai cu dragostea? – colegii sau fanii?
Toată lumea, mai în glumă, mai în serios, mă întreabă cum stau cu dragostea. Nu prea știu exact ce să răspund. Dacă am iubită, dacă nu am, cu numele cum stau. Cel mai des însă răspund că stau bine cu dragostea din toate punctele de vedere. Ă‚sta e răspnsul pe care pot să îl dau la toată lumea.

Cui i-ai luat ultima dată autograf?
Când eram mic, probabil jucătorilor de la Cluj. Cred, dar nu mai țin minte. Știu sigur că mergeam după meciuri, îi idolatrizam. Îi vedeam jucând și speram să ajung și eu într-o zi, în locul lor, să joc. Și am ajuns să joc!

Când ai dat primul autograf?
Primul autograf l-am dat când am debutat la Cluj, pe la 17 ani. Am fost pe teren, veneau suporterii după  și eram mirat, surprins că vine lumea și la mine să dau autografe. Ori scriu „Cu Dragoste„, ori „Mirel Dragoste”. Îți dai seama că niciodată nu scriu doar Mirel, pentru că Dragoste este toată frumusețea mesajului. Poreclă nu am, nici nu mi-aș dori!

Mirel Dragoste, la o ședință foto inedită pentru calendarul oficial al echipei CSU Sibiu. Foto: BC CSU Sibiu via Facebook

„Hello, I’m Love from Romania. Cu siguranță dacă Jennifer Love-Hewitt ar filma în România m-aș duce la ea, de ce nu? Aș face asta. Și poate să filmez și eu, de ce nu”

În luna februarie cum supraviețuiești? Că e luna iubirii…
Ah, e greu atunci. Din păcate, nu prea primesc eu cadouri, trebuie să dau cadouri. Cu toate că mă cheamă Dragoste și de Dragobete… dar mă descurc. Eu am numele și pentru mine e sărbătoare.

Dacă baschetul e prima dragoste, ce ar veni pe locurile 2 și 3?
Pe doi ar veni cu siguranță familia, care este alături de mine tot timpul și pe locul 3… nu știu. Să pun relaxare, pentru că am nevoie de multe momente de relaxare, după o săptămână încărcată. Cum stau în Sibiu acum, îmi place să mă relaxez. Mă răsfață mama mea sau tatăl meu.

Văd că nu ai pus un hobby, propriu-zis…
Mai am și hobby-uri, să ies cu prietenii la un film, să citesc, mai nou am descoperit că îmi place să gătesc.

Te potrivești cu Chef Falker, colegul tău de lot…
Da, dar el este la alt nivel! Eu am început de anul ăsta. Am început să gătesc cam ceea ce ar putea să mănânce un sportiv – paste, pui, chestii mai ușor de făcut și mai sănătoase. Chestiile românești sunt mai greu de făcut. Să fac sarmale nu prea aș rezista.

Dacă vine Jennifer Love-Hewitt și filmează ceva în România, te duci și îi spui – Hello…
Da, Hello, I’m Love from Romania. Cu siguranță m-aș duce, de ce nu? Aș face asta. Și poate să filmez și eu, de ce nu? (n.r. – râde).

„Când eram eu mic, Mirel Rădoi era la Steaua, era căpitanul echipei. Era liderul. Îmi place și mie să fiu lider, și în afara terenului, și pe teren”

Asculți muzică ca să intri sau să ieși din starea de meci?
Înainte de meci ascult muzică specifică sportivilor. Ceva gen Drake ori muzică chill. iar după meci, când e o victorie bună, și foarte muncită, punem ceva pentru fiecare în parte. Punem la boxă melodia fiecăruia și iese o atmosferă bună!

Filme?
Îmi plac toate, în afara celor SF. Nu mi se pare nimic real. Îmi plac filmele cu subiect sportiv, orice sport. Sau motivaționale.

Ne recomanzi unul?
Goal! – 1, 2 și 3. Cu fotbal. Puteam să zic și Coach Carter, care e de baschet, dar mie îmi place această poveste a unui tânăr pasionat din Goal!.

În sportul românesc, cred că cel mai cunoscut Mirel este Rădoi…
Cu siguranță! Mirel Rădoi! Îmi place ca mentalitate, știu că, atunci când eram eu mic, el era la Steaua, era căpitanul echipei. Era liderul. Îmi place și mie să fiu lider, și în afara terenului, și pe teren. Chiar îmi plăcea mentalitatea lui. Știu că uneori era prea temperamental. Eu, în general, sunt un tip liniștit, dar la meciuri sunt destul de tensionat. Cu siguranță nu aș avea reacții atât de extreme, nu mi-aș dori, dar încerc să fiu temperamental de fiecare dată, implicat, să fiu prezent.