Dan Fleșeriu, înaintea meciului cu BCM Pitești: „Trebuie să facem tot posibilul pentru a câștiga!”
Dan Fleșeriu, antrenorul echipei BC CSU Sibiu, a declarat înaintea partidei cu BCM Pitești, că formația pe care o pregătește trebuia neapărat să obțină victoria, atât de necesară înaintea intrării în play-off-ul Ligii Naționale de baschet masculin, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
„Echipa stă mai slab din punct de vedere mental, după înfrângerea suferită la Steaua. Am mers acolo cu speranțe mari și speram că vom reuși o victorie. Nu am reușit, dar acum trebuie să ne remontăm cu Piteștiul, pentru că trebuie să facem tot posibilul pentru a câștiga, putând astfel să ne asigurăm minim poziția a patra înaintea Play Off-ului.
Apoi putem visa la mai mult. Piteștiul are o echipă foarte bună. Noi am reușit să îi batem de douoă ori până acum, dar de fiecare dată au fost meciuri strânse. Pot pune probleme absolut oricărei echipe din campionat. Ei a reușit să învingă Clujul sezonul acesta și cu siguranță ne vor pune probleme și nouă. Să sperăm că vom găsi în cntinuare armele pentru a lupta eficient împotriva lor, ca și în primele două meciuri”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu.
În prima fază a campionatului echipa noastră a învins Piteștiul, în ambele confruntări, scor 87-85, respectiv 80-71.