De modă veche! Celtics și Bulls au oferit un spectacol old-school aseară în NBA!

Boston Celtics a reușit să câștige meciul cu Chicago Bulls de aseară, scor 71-69, deși a înscris doar opt puncte în sfertul trei!

Un meci de doar 140 de puncte!

Una dintre cele mai mari rivalități din istoria NBA, cea dintre Boston Celtics și Chicago Bulls, și-a mai consumat un episod aseară, iar cele două echipe nu au fost zgârcite cu emoțiile oferite propriilor suporteri, dar nici cu ratările incredibile. Atât Celtics, cât și Bulls s-au oprit la un procentaj de reușită al aruncărilor de 36% în meciul de aseară, pe care Boston l-a câștigat pe teren propriu, scor 71-69. Doar 140 de puncte, A fost un joc echilibrat, un joc în care apărările au făcut diferența. Iar ofensiva lui Boston nu s-a trezit decât în sfertul patru, atunci când a marcat 28 de puncte. În schimb, în sferturile doi și trei, Celtics nu reușiseră decât 11, respectiv opt puncte, al treilea cel mai slab total din istoria NBA în două sferturi consecutive. Însă Brandon Bass (14 puncte, 9 recuperări) și Kevin Garnett (12 puncte, 11 recuperări) au reușit să facă uitată seara slabă a lui Paul Pierce (foto dreapta, 8 puncte după 2 aruncări reușite din 12 încercate) și au adus a opta victorie în nouă meciuri pentru Celtics. La Bulls, Carlos Boozer (11 puncte, 11 recuperări) și Joakim Noah (10 puncte, 16 recuperări) au fost cei mai buni jucători, însă problemele la gleznă ale lui Noah se observă tot mai clar în jocul oaspeților, care au greșit 22 de mingi aseară, cele mai multe din întreg sezonul. Iar veștile proaste continuă pentru fanii „taurilor”. Ieri, conducătorul de joc Derrick Rose, a anunțat că nu știe când va reveni pe teren după ruptura de ligamente suferită în luna aprilie a anului trecut, într-un meci cu Philadelphia 76ers. „Nu mă grăbesc să revin pe teren. Nu vreau să fiu la 100% din potențial, ci la 110%. Dacă mă simt bine, pot să intru și mâine în joc. Dar revenirea poate avea loc și peste o lună. Sau două luni. Sau, cine știe, nici măcar nu voi reveni în acest sezon”, a spus Rose, care părea împăcat cu faptul că nu va evolua în acest sezon. Cel mai bun jucător din NBA în urmă cu două sezoane, Rose (23 de ani) a fost o parte determinantă a succesului lui Bulls din sezonul regulat trecut, când „taurii” au încheiat pe primul loc în Est. După accidentarea sa însă, Chicago a fost eliminată de Philadelphia în primul tur al play-off-ului. „Îi respect decizia și nu ne vom grăbi și nu îl vom forța. El merge cu echipa în deplasări și chiar se antrenează”, a declarat antrenorul lui Bulls, Tom Thibodeau. După patru eșecuri în ultimele cinci meciuri Chicago (30-22) e pe 5 în Est și se depărtează de locul 3, ocupat de Indiana Pacers. Celtics (28-24) rămâne pe 7.

Parker, Duncan și Ginobili, pentru prima dată împreună după o lună!

Tony Parker (24 de puncte, 6 recuperări, 7 pase decisive), Tim Duncan (13 puncte, 6 recuperări) și Manu Ginobili (5 puncte, 6 pase decisive) au revenit în echipa lui Spurs pentru meciul cu Cleveland Cavaliers, însă victoria texanilor nu a fost adusă de una dintre vedetele lui Gregg Popovich, ci de rezerva Kawhi Leonard. Cu trei secunde rămase de joc, Leonard, titular în acest meci, a transformat o aruncare de la trei puncte, aducând victoria lui Spurs, scor 96-95. Nici măcar conducătorul de joc al „cavalerilor”, Kyrie Irving (6 puncte, 7 pase decisive), care a adus de două ori victoria în ultima secundă în acest sezon pentru Cleveland, nu a mai reușit să transforme aruncarea, astfel că Spurs (42-12) și-au consolidat primul loc în ierarhia Conferinței de Vest. Veștile bune pentru texani nu se opresc încă aici. Parker, Duncan și Ginobili (foto jos, de la dreapta la stânga) și-au revenit după accidentări și au jucat pentru prima dată pe teren în același timp după mai bine de o lună, de la meciul cu Minnesota Timberwolves, din 14 ianuarie. În acest timp, Spurs a pierdut un singur meci, cu Memphis Grizzlies, și a câștigat 12! Pentru texani urmează alte trei meciuri în deplasare după All-Star Game-ul din weekend, la Sacramento Kings, LA Clippers și Golden State Warriors.

Clippers a rezolvat repede meciul cu Rockets

Când două dintre cele mai explozive și spectaculoase ofensive din NBA se întâlnesc, nu te poți aștepta decât la un singur lucru: multe puncte. Nu a fost cazul aseară însă pentru Los Angeles Clippers și Houston Rockets, mai ales că la oaspeți a lipsit cel mai bun marcator, James Harden, din cauza unor dureri la gleznă. Cu gândul mai mult la meciul din această noapte cu Los Angeles Lakers, antrenorul lui Clippers, Vinny del Negro, a schimbat permanent echipa în timpul  jocului cu Rockets, însă californienii au condus întreg meciul. Caron Butler a marcat 17 din cele 19 puncte ale sale în primul sfert, câștigat de Clippers cu 48-26, sfert care a rezolvat practic problema învingătoarei. Astfel, Griffin (20 de puncte, 11 recuperări, 5 pase decisive) și Chris Paul (10 puncte, 11 pase decisive) au putut fi odihniți pentru unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului pentru Clippers. Californienii (38-17) rămân pe 3 în Vest, în timp ce Houston (29-26) e pe opt, dar pierde un tempo în fața lui Lakers (25-28).

Anthony, la cea mai slabă seară din acest sezon

Toronto Raptors este una dintre cele mai în formă echipe din NBA după transferul lui Rudy Gay și ar putea să candideze, surprinzător, la ultimul loc de play-off din Conferința de Est. Canadienii au câștigat aseară cel de-al patrulea meci consecutiv, scor 92-88, pe terenul lui New York Knicks, după un start surprinzător de slab. La finele primului sfert, gazdele conduceau cu 18-14, iar un indicator al faptului că ofensiva echipei new-yorkeze nu a reușit să se trezească aseară este linia de statistică a conducătorului de joc al lui Knicks, Jason Kidd. Veteranul de 38 de ani nu a marcat niciun punct și a oferit doar două pase decisive în cele 31 de minute jucate. Iar Carmelo Anthony (foto sus) a avut și el o seară slabă, cu doar 5 aruncări reușite din cele 24 încercate, pentru doar 12 puncte și 12 recuperări. „Nu mi-am simțit brațul după un contact cu un adversar. A fost o simplă contuzie. Voi reveni mai puternic”, a comentat, sec, Anthony după meci. La Raptors, rezerva Alan Anderson a marcat 26 de puncte, în timp ce Rudy Gay a încheiat meciul cu 11 puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive.

Nets a învins o Nuggets decimată

După o serie surprinzătoare de nouă victorii la rând, Denver Nuggets a uitat să câștige. Formația din Colorado, aflată în mijlocul unei serii de meciuri consecutive în deplasare, a pierdut ultimele trei jocuri, ultimul dintre ele aseară, scor 108-119, pe terenul lui Brooklyn Nets. Fără Danilo Gallinari și Andre Iguodala, doi dintre titularii incontestabili ai lui George Karl, formația din Denver nu a pus mari probleme decât în primul sfert, pe care l-a și câștigat cu 26-23. Însă Nets s-a descurcat și fără conducătorul de joc Deron Williams, iar Joe Johnson (26 de puncte, 9 pase decisive), CJ Watson (25 de puncte, 6 pase decisive) și Brook Lopez (23 de puncte, 8 recuperări) au rezolvat meciul pentru gazde. Nets (31-22) sunt pe 4 în Est, în timp ce Denver rămâne pe 5 în Vest, cu 33 de victorii și 21 de eșecuri.

Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA

Orlando Magic – Atlanta Hawks 76-108
Indiana Pacers – Charlotte Bobcats 101-77
Detroit Pistons – Washington Wizards 96-85
Milwaukee Bucks – Philadelphia 76ers 94-92
New Orleans Hornets – Portland Trail Blazers 99-63
Minnesota Timberwolves – Utah Jazz 93-99
Dallas Mavericks – Sacramento Kings 123-100

Publicat: 14 02. 2013, 09:31
Actualizat: 14 02. 2013, 09:32