Demaraj! CSU Ploiești aa dominat primul meci al finalei și a făcut un pas mare către al optulea titlu
Ajunsă din nou în finală după trei ani, BC Timișoara a dat peste același adversar care a învins-o atunci în ultimul act, în 2009. CSU Ploiești a dovedit și acum că are mai multă experiență și s-a impus categoric în primul meci disputat, aseară, în Banat, scor 104-89.
Rămași fără echipă de fotbal în prima ligă, suporterii alb-violeți au găsit consolarea la câteva sute de metri de stadionul de fotbal, în sala „Constantin Jude”, acolo unde trupa lui Badnjarevic se bate pentru a aduce titlul de campioană în oraș.
CSU Ploiești a pornit în finală cu dezavantajul de a juca un meci în plus în deplasare în cazul unui „decisiv”, dar s-a străduit să refacă rapid acest handicap. Cu Angel Santana și Darius Hargrove în mare formă, ploieștenii au pus stăpânire pe joc încă din prima jumătate a meciului, cu ajutorul lor diferența de scor urcând până la zece puncte. A fost 39-46 la pauza mare, dar, în startul sfertului al treilea, „trița” lui Burlacu le-a asigurat oaspeților un avans de 13 puncte, moment în care tribuna bănățeană a înghețat.
Nici Sarovic, salvatorul timișorenilor din meciurile precedente, nici ceilalți coechipieri ai săi nu au putut repeta revenirile spectaculoase avute în acest sezon. Prahovenii au fost mai lucizi sub panou și mai atenți în apărare, iar în ultimele două sferturi nu au ratat aproape nimic de la distanță. Pe tot parcursul meciului, jucătorii lui Arnautovic au marcat nu mai puțin de 12 aruncări de trei puncte. În plus, Aleksandar Vlahovic și-a condus magistral echipa în partea secundă. Oaspeții s-au impus cu 104-89 și au acum prima șansă la câștigarea titlului. BC Timișoara nu și-a spus însă ultimul cuvânt, pentru început având șansa de a restabili egalitatea în această seară (ora 20:00), când este programată a doua partidă din posibila serie de șapte a finalei.
200 de oameni au rămas în afara sălii. La meci au asistat 2.000 de fani