Gaz Metan Mediaș își joacă penultimul meci din cadrul fazei a doua a grupelor FIBA Eurochallenge, marți, 19 februarie, pe terenul finlandezilor de la Joensuun Kataja.
Pentru ambele formații această confruntare este una extrem de importantă. Pe de-o parte, cei de la Kataja sunt obilgați să câștige pentru a-și menține șansele de calificare în faza următoare a competiției. În cazul unui eșec împotriva ardelenilor, elevii lui Jukka Toijala vor ieși definitiv din cursa pentru accederea în sferturile de finală ale Eurochallenge. De cealaltă parte, dacă Gaz Metan câștigă în fața nordicilor, ajung la un bilanț de trei victorii și două înfrângeri, iar odată cu asta vor face un pas important pentru calificarea în faza următoare. Desigur, va conta și rezultatul dintre Pinar Karsiyaka și BK Ventspils, dar pentru medieșeni este foarte important să învingă mâine, pentru a nu sta la mâna rezultatelor în ultima etapă.
Referitor la partida de mâine, dacă Marcel Țenter va folosi același sistem de apărare pe care l-a folosit în ultimele meciuri ale echipei sale, atât în campionat, cât și în Eurochallenge, șansele ca ardelenii să se întoarcă victorioși din Finlanda vor fi mult mai mari. Finlandezii sunt cunoscuți ca o echipă cu un procentaj foarte bun la aruncările de la mare distanță, iar la acest capitol formația medieșeană va trebui să fie foarte atentă.
În partida tur, Gaz Metan a câștigat pe teren propriu în fața celor de la Joensuun Kataja cu scorul de 84-82, la capătul unui meci pe care medieșenii l-au controlat în cea mai mare parte, dar pe final, nordicii au forțat revenirea dându-le emoții fanilor prezenți în Sala Sporturilor din Mediaș.
În lotul pregătit de Marcel Țenter nu se regăsește nicio problemă de ordin medical, în afara mai vechilor accidentați, Michael St. John și Deven Mitcell.
Articol publicat de Radu Bărăian
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER