Din Sibiu, un model pentru mai-marii sportului. Inițiativa de record mondial care a primit un mare „like” la Barcelona din partea Euroligii de baschet

Inițiativa suporterilor CSU Sibiu de a stabili un nou record mondial, cu un număr aniversar al revistei CSU Fans Magazin printat într-un format gigant, a atras atenția Euroleague Basketball. Forul mondial și-a manifestat suportul față de acest proiect, oficialii de la Barcelona urmând a intermedia semnarea unor exemplare de către jucători și antrenori din Euroligă.

„Noi toți cei de la Euroligă vrem să îi felicităm pe cei de la CSU Sibiu și pe suporterii lor pentru inițiativele originale și extraordinare pe care le au. Faptul că au mai bătut deja un record mondial și urmează să îl bată pe al doilea arată ambiția clubului. Noi, iubitorii de baschet, ne bucurăm să vedem că pasiunea și susținerea pentru acest sport ajung peste tot și fac să se întâmple lucruri incredibile așa cum este această revistă uriașă„, a declarat Alex Ferrer Kristjansson, director de comunicare și branding al Euroligii.

Euroliga va promova proiectul sibian la cel mai înalt nivel, folosindu-se de resursele proprii, iar la Sibiu se vor întoarce în curând câteva numere de colecție ale CSU Fans Magazin, semnate de unii dintre cei mai buni jucători și antrenori din lume. Acestea vor fi vândute în cadrul unei licitații, cu scopul de a strânge fonduri pentru construirea statuii lui Elemer Tordai, fost căpitan și antrenor secund al formației sibiene.

„CSU Fans Magazin”, singura revistă de baschet din România este realizată de supoerteri și a intrat în al 13-lea an de existență. Pentru a marca numărul 200, a apărut inițiativa unei ediții speciale, în format de 1×1.6 m, cu 24 de pagini. Proiectul este realizat de Asociația „Al 6-leajucător” și are ca dublu scop marcarea numărului aniversar al revistei și strângerea de fonduri pentru realizarea proiectului înscris la Maratonul Internațional Sibiu, statuia lui Elemer Tordai.

Revista de record mondial „CSU Fans Magazin” va fi tipărită și în format standard, într-un tiraj de 1500 de exemplare, iar 8 dintre acestea vor avea autografe ale unor sportivi renumiți din România, dar și din baschetul internațional. Cele 8 reviste cu autograf vor fi fi scoase la licitație, într-un format de colecție, înrămate, cu scopul obținerii de fonduri pentru realizarea statuii lui Elemer Tordai.

  • La finalul lunii aprilie, CSU Sibiu a câștigat Cupa României la baschet masculin, după ce a trecut de CSM CSU Oradea, cu scorul de 88-78 (26-21, 21-24, 21-18, 20-15), în cadrul finalei Final 4 Cupa României, ediția 2018-2019.
  • Liderul Ligii Naționale de Baschet la finalul sezonului regulat, CSU Sibiu țintește și câștigarea titlului. Echipa antrenată de Dan Fleșeriu a acces deja în semifinalele LNB după meciul patru al duelului cu Dinamo Știința București.
Publicat: 05 05. 2019, 14:54
Actualizat: 05 05. 2019, 15:19