Americanul Trevon Allen (25 de ani, 188 centimetri) este unul dintre baschetbaliștii reprezentativi din acest sezon pentru CSO Voluntari.
Povestea lui este una fascinantă, iar transferul în Europa, în urmă cu doi ani, l-a adus în România. Face parte din tribul Nez Perce.
Numele pentru ei înșiși este nimíipuu, adică „Oamenii”, în limba lor, parte a familiei Sahaptin. Vorbesc engleza, tribul său numără cam 1000 de locuitori cu tradiții și obiceiuri pentru noi ciudate, dar amestecă în conversații și cuvinte din istoria lor de sute de ani în Statele Unite ale Americii. Dar cum a ajuns Trevon Allen la CSO Voluntari?
Pe data de 10 iulie 2020, Trevon Allen a semnat primul său contract profesionist în Europa cu Starogard Gdański în Polonia, unde și-a cunoscut actuala soție și are un copil de un an. A avut o medie de 19,5 puncte, 5,2 recuperări și 2,8 pase decisive pe meci.
Pe 9 august 2021, Allen a semnat cu Pallacanestro Cantù din Lega Basket Serie A, urmând apoi să ajungă la CSO Voluntari, în Liga Națională de baschet masculin a României. De asemenea a mai jucat la Cantu, tot în Italia.
ProSport a realizat un articol în 2022 în care amintea că în România, sezon de sezon, evoluează în jur de 40 de americani. Trevon Allen este unul în trei, iar acum am stat de vorbă cu acesta după unul dintre antrenamentele ilfovenilor.
ProSport: Îți place în România?
Trevon Allen: Îmi place cultura de aici, dar mai ales mediul familiar de la CSO Voluntari. Ceea ce mă deranjează este că, atunci când mergi de colo colo, faci foarte mult în trafic. Dar îmi trece repede supărarea (râde)
Care sunt momentele cele mai bune din baschet?
Dincolo de cele două campionate câștigate din liceu, m-am format cu adevărat în colegiu. Contează pentru mine enorm cei 2 ani de Pro, unul în Polonia și altul în Italia. Dar cea mai frumoasă perioadă a fost în colegiu, asta e clar.
Te pricepi și la fotbal sau doar fotbal american?
Da, tata da! Am practicat și eu, dar baschetul mi-a acaparat tot timpul și am renunțat. În familie la mine fotbalul american e foarte iubit. Dacă n-aș fi jucat baschet, aș fi fost probabil un bun jucător de fotbal american.
Provii dintr-un trib, dintr-o rezervație. Noi în România știm puțin despre această zonă…
O mare parte din ceea ce sunt vine de acolo! E o mică zonă, comunitate, care și-a păstrat tradițiile și a continuat să existe cu reguli proprii. Sunt câteva mii de oameni și pentru mine e o mare provocare, o mare onoare să vin de acolo. E o mare onoare să fac acest pas de acolo unde lumea se știe persoană cu persoană, succesul sper să inspire și pe alții.
Faptul că eu joc aici, că dau interviuri, reprezintă o motivație uriașă pentru copii de acolo. Sper să fiu un exemplu pentru cei mici de acolo.
Care e diferența dintre cei de acolo și noi de aici?
Sunt Statele Unite, capitalele și aceste comunități de americani nativi care vin din mai multe state și formează o comunitate foarte conectată la nivel de familie, sunt familii care trăiesc acolo încă din anii 1800…
Poți descoperi că stră-stră-străbunicul meu a fost cel mai bun prieten al stră-stră-străbunicului unui amic (râde)…
Sunt lucruri foarte interesante. Cam 80 la sută dintre oameni nu pleacă de aici, iar cei care pleacă aduc o scânteie în mintea celorlați. E ceva destul de complicat.
Care sunt tradițiile la voi, se mențin?
Sigur! Poți vizita zona și oamenii sunt dispuși să arate ce se întâmplă acolo… Cultivăm niște rădăcini pe care ulterior le culegem și le preparăm, eu mă ocup cu mama mea de gătit, și le mâncăm. De asemenea, avem dansuri care sunt și o sursă de enternaiment dar și de respect.
Tradițiile există și vrem să le păstrăm, să le ducem mai departe. De asemenea vânatul și pescuitul fac parte din viața noastră.
Vreau să duc baschetul mai departe din această zonă și să inspir alți copii spre performanță, spre o altă viață. Sper să reușesc.
La Voluntari am văzut bannere cu diverse trofee… Vreau să adaug și eu unul, de fapt nu spun, promit Trevon Allen
Tatăl său, Alan Allen, a jucat fotbal la Idaho și a avut o carieră de trei ani în World League of American Football.Mama lui, Sonya Samuels Allen, este un oficial al rezervației tribale Nez Perce care face parte din rezervația indiană Umatilla. Fratele mai mic al lui Allen, Tru, este cel mai mare marcator din toate timpurile la Clarkston High School și evoluează acum pentru Northwest Nazarene.
Inițial, oamenii Nimiipuu, de unde este și Trevon Allen, ocupau o zonă care includea părți din actualele Idaho, Oregon și Washington. S-au mutat în această regiune și în părți din ceea ce sunt acum Montana și Wyoming pentru a pescui, vâna și comerț.
Guvernul tribului Nez Perce a inclus un lider pentru multe aspecte ale modului lor de viață tradițional, cum ar fi pescuitul, vânătoarea, războiul și religia. Consiliile ghidau deciziile fiecărui lider. Oamenii Nimiipuu și-au ales liderii și membrii consiliului pe baza cunoștințelor și aptitudinilor lor.
Triburile Confederate din rezervația indiană Umatilla sunt confederațiile recunoscute federal a trei triburi native americane vorbitoare de sahaptin care au locuit în mod tradițional în regiunea Podișului râului Columbia: Cayuse, Umatilla și Walla Walla.
Când liderii popoarelor Walla Walla, Cayuse și Umatilla au semnat Tratatul de la Walla Walla cu Statele Unite în 1855, au cedat 6,4 milioane de acri (26.000 km2) din țara lor natală, care este acum nord-estul Oregonului și sud-estul Washingtonului. Acest lucru a fost făcut în schimbul unei rezervări de 250.000 de acri (1.000 km2) și a promisiunii de anuități sub formă de bunuri și provizii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER