Dinamo revine în Liga Națională cu un antrenor macedonean pe banca tehnică. Aleksandar Todorov: „Cunosc campionatul românesc. În Bulgaria am avut șansa de a prinde Digisport”

Conducerea echipei de baschet Dinamo București a organizat vineri o conferință de presă în care a fost prezentat staff-ul tehnic care va conduce formația alb-roșie la revenirea în Liga Națională. Antrenor principal va fi macedoneanul Aleksandar Todorov (42 de ani), care va fi ajutat de secundul Zeljiko Bugarcic și de directorul sportiv Virgil Căruțașu. Președintele secției este Liviu Puiu, iar reprezentantul sponsorilor – Răzvan Tălămbuță. La conferința de presă a participat și președintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă.

Aleksandar Todorov va împlini 42 de ani pe 17 iulie, iar ultimele trei sezoane le-a petrecut pe banca echipei bulgare Balkan Botevgrad, cu care a jucat finala campionatului în ultimul sezon. În cariera de antrenor, începută în urmă cu 20 de ani, a mai pregătit echipe din Macedonia (MZT Skopje, Vardar), Turcia (Ankara Basket) și Bulgaria (Rilski și Botevgrad). În vara anului trecut, Todorov a mai avut o tentativă de a antrena în România. A ajuns la Târgu Jiu, unde se înțelesese cu Energia, dar a plecat după numai o lună din cauza unor neînțelegeri cu șefii clubului.

„Este o mare onoare pentru mine să fiu aici, la Dinamo București, care nu este doar o echipă cu o istorie mare, ci și un brand în sportul românesc. Aș vrea să mulțumesc managementului că mi-a dat ocazia să lucrez la o asemenea echipă. Este primul meu an în România, dar nu mă consider un începător, pentru că în ultimii 5-6 ani echipele pe care le-am antrenat au jucat o mulțime de meciuri cu formații din România. Unele oficiale, altele amicale. De asemenea, am fost destul de norocos de a avea în orașul în care am trăit în ultimii ani, Botevgrad, canalele Digisport, așa că am văzut 30-40 meciuri din campionatul românesc”, a declarat Todorov. Obiectivul echipei în viitorul campionat este calificarea în play-off.

În noul sezon, Virgil Căruțașu nu va mai avea și calitatea de jucător, ci doar pe cea de director sportiv. „Voi fi un liant între jucători și stafful tehnic”, a declarat Căruțașu.

Lotul de jucători urmează a fi definitivat în scurt timp. Liviu Puicu: „Suntem în negocieri avansate cu 2-3 jucători români, care urmează să semneze zilele următoare. Regula federației privind obligativitatea jucătorului român a majorat cu cel puțin 100.000 de euro bugetul alocat secțiilor prin mărirea salariilor jucătorilor români. Trebuie să ne adaptăm acestor cerințe dacă vrem să fim competitivi. Domnul antrenor Todorov va veni cu doi jucători din Bulgaria. Străinii sunt în partea a doua ca și selecție pentru noi, pentru că avem de unde alege”.

 

 

Publicat: 05 06. 2015, 14:18
Actualizat: 05 06. 2015, 14:19