Doar 70 de reprezentanți prezenți din 270, la Adunarea Generală Ordinară a forului român de baschet

Programată în această dimineață, Adunarea Generală Ordinară a forului român de baschet nu a întrunit cvorumul de prezență, întrucât din cele 270 de structuri afiliate, doar 70 de reprezentanți au fost prezenți. Conform regulamentului, la AG ar fi trebuit să ia parte 2/3 din oficiali, astfel că s-a hotârât reconvocarea pentru 12 iunie. La ședință a fost prezentă și Carmen Toacală, secretar de stat în MTS. 

Azi ar fi trebuit să aibă loc Adunarea de Alegeri de fapt, însă ședința a fost mutată în decembrie. ProSport a scris în ediția tipărită de azi despre haosul care domnește la FR de baschet. Anton Netolitzchi, actual vice al FRB, și-a anunțat candidatura la începutul anului și susține că mutarea zilei decisive a avut un substrat: „La federație e haos. Doamna Tocală nu și-a numit un succesor, care să candideze împotriva mea și din această cauză a fost amânată data alegerilor. MTS-ul recomandă ca alegerile să aibă loc în primul trimestru al anului, doar la baschet au loc după 4 ani și opt luni luni încălcându-se statutul”, a declarat fostul component al naționalei. În replică, omul care conduce FRB, Dan Berceanu, a spus: „E treaba domnului Netolitzchi ce susține, dar chiar și dânsul a votat pentru alegeri în luna decembrie. Nu stă doamna Tocală să amâne Adunarea de alegeri, are treburi mai importante. În statutul federației, care este ambiguu și întocmit de foarte mult timp, scrie și că președintele îl poate împuternici pe secretarul federal să conducă forul, dar și că îi poate preda sarcinile vicepreședintelui. E contradictoriu, dar nu e făcut de noi”

Publicat: 27 05. 2013, 20:34
Actualizat: 27 05. 2013, 20:59