Dorin Goian a lăsat acțiunea de la Mondialul de fotbal pentru o experiență inedită pe terenul de baschet, la Superbet Castorii Suceava Streetball

Dorin Goian a lăsat acțiunea de la Mondialul de fotbal pentru o experiență inedită pe terenul de baschet, la Superbet Castorii Suceava Streetball
  • Publicat:
  • Actualizat:

A doua ediție a Superbet Castorii Suceava Streetball a fost puternic afectată de condițiile meteo, dar spectacolul a fost la înălțime. Vlad Cobzaru, proaspăt absolvent al Universității Augusta din SUA, împreună cu coechipierii săi din echipa US of Moldova au câștigat categoria Open Masculin și au încasat cecul în valoare de 4500 de lei. În meciul vedetelor, Dorin Goian a marcat coș după coș într-un duel inedit.

Ploaia a fost cel mai mare adversar al baschetbaliștilor care s-au înscris în număr mare la Superbet Suceava Streetball. Turneul programat să se dispute pe terenurile amenajate în parcarea Iulius Mall s-a încheiat, duminică, în sala Colegiului Național Ștefan cel Mare din Suceava.

Microbul baschetului l-a prins și pe fostul component al naționalei României de fotbal, Dorin Goian. Acesta a fost prezent în meciul vedetelor, acolo unde a jucat împreună cu handbalistul Adrian Chiruț și consilierul local Daniel Prorociuc. Cei trei s-au duelat cu puștii din naționala de baschet a Ucrainei.  

Sunt bucuros că am fost invitat și în acest an la eveniment. Îmi place să joc baschet și mă bucur că există oameni preocupați care organizează astfel de competiții, care contribuie și la promovarea orașului„, a spus Goian. Fostul fundaș a fost premiat de către Pegas cu o bicicletă, în cadrul unei campanii derulate în cadrul evenimentelor Sport Arena Streetball, prin care brandul tradițional românesc de biciclete îi răsplătește pe românii care și-au reprezentat cu succes țara.

Competiția masculină de la Superbet Suceava Streetball a fost dominată de echipa US of Moldova, cu Vlad Cobzaru în mare formă. Acesta a marcat 10 dintre cele 21 de puncte ale echipei sale în finală – inclusiv un spectaculos slam-dunk – în victoria contra Camarazilor, scor 21-13.

Echipele clubului local Castorii au dominat competiția în categoriile rezervate juniorilor, în timp ce echipa Che, din Ucraina, s-a impus la categoria veteranilor, plus 35 de ani.

Nici spectatorii nu au plecat cu mâna goală de la eveniment. Campionii de la concursurile de aruncări Superbet Shooting Challenge au fost răsplătiți cu 250 de lei pentru peformanțele lor și au dovedit că, indiferent dacă ești profesionist sau amator, evenimentele de baschet 3×3 oferă tuturor o șansă de a străluci pe teren.

  • Peste 150 de participanți au jucat baschet în weekend la Suceava, în cel mai important eveniment sportiv al verii din orașul bucovinean, organizat cu sprijinul Iulius Mall și al clubului Castorii Suceava și susținut de către Primăria Municipiului Suceava și a Consiliului Local Suceava. Partenerii locali ai evenimentului au fost Direcția Județeană pentru Sport Suceava, Bistro Lovegan și Ecooptic.
  • Circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball Tour 2018 este susținut de: Superbet, Nike, sport-loft.com, Ursus Cooler, Gatorade, Kiss FM, Horizon, Ideal Board Games și Pegas.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×