Dramă pentru Mihai Corui, fostul mare baschetbalist al naționalei. Fiul său și-a pierdut viața într-un mod tragic, la Londra

Moartea seceră din ce în ce mai mult vieți tinere în sportul românesc. În vârstă de doar 23 de ani, fostul baschetbalist Victor Corui s-a stins pe 12 septembrie în urma unui accident cumplit petrecut în Londra. Student în Londra, fiul celebrului Mihai Corui ar fi fost lovit de tren în gara Liverpool Street, scrie siteul My London News.

Potrivit sursei citate, medicii au ajuns imediat la locul tragediei, însă în urma impactului tânărul ar fi murit pe loc. Victor Corui e fiul celebrului Mihai Corui, unul dintre cei mai valoroși baschetbaliști români de după Revoluție. Fostul antrenor de la BC Mureș Târgu Mureș a făcut parte dintr-o generație de excepție, alături de Ghiță Mureșan, Marcel Țenter, Mihai Sinevici, Antonio Alexe, Ovidiu Scobai sau Horia Păun.

Jucătorii mai sus enumerați au constituit pilonii reprezentativei României din anii ’90, considerată cea mai valoroasă de după 1989. De altfel, echipa din care ieșea în evidență Big Ghiță (2,32 m), unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Mihai Corui, s-a clasat la Campionatul Mondial de juniori de la Edmonton (1991) pe locul 5, o performanță care la vremea respectivă a fost percepută drept o minune în baschetul internațional.

Ce spunea Mihai Corui pentru www.ucluj.ro, într-un interviu din 2010, despre generația extraordinară din care a făcut parte

– De-a lungul carierei, ai avut ocazia să fii coechipier sau adversar cu unii dintre cei mai importanți jucători ai României.
– Trebuie să recunosc că în acele timpuri baschetul avea încă un aer romantic, un parfum de respect pe care azi nu-l mai respirăm așa de des, practic ne cunoșteam foarte bine toți, indiferent de la ce club proveneam – Dinamo, Steaua, Universitatea Cluj, Sibiu, Timișoara… Toți ne respectam și ne apreciam. Era o colegialitate onorantă, românească, însă când intram în teren jucam cu toată pasiunea și priceperea, slujeam culorile cluburilor pe care le reprezentam. Probabil acum, odată cu afluxul foarte mare de jucători din străinătate, aerul acesta al primei ligi s-a mai schimbat. Nu neapărat în rău sau bine, doar e diferit, iar banii și contractele care sunt la mijloc sunt alții. Baschetul își urmează propriul curs al existenței, se schimbă ca un organism viu, își dezvoltă legi și reguli, să nu uităm că nu suntem solitari în lume, baschetul este cel mai popular sport de pe Terra. Mă mândresc să fac parte dintr-o generație care i-a avut pe Ghiță Mureșan, Bruno Roschnafsky, Mircea Cristescu, Marcel Țenter, Antonio Alexe, Elemer Torday, Horia Rotaru, Cornel Săftescu, Claudiu Munteanu, Benjamin Pelger, Sorin Ardelean, Claudiu Fometescu și foarte mulți alții, îmi pare rău că nu-i pot aminti pe toți.

– Ai făcut parte din generația care a adus unul din cele mai mare succese baschetului românesc: locul 5 la Campionatul Mondial de tineret. De ce nu au continuat succesele?
– Sunt de acord, am fost poate cea mai bună generație a baschetului românesc, având în vedere locurile fruntașe obținute la campionatele mondiale (5) dar și europene (4). Cred că undeva s-a greșit managerial la nivelul FRB. Dacă în acea perioadă cei care gestionau destinele echipei naționale a României ar fi arătat mai multă grijă sau considerație pentru o echipă din cale afară de bună, cu sportivi care nu aveau teamă față de nicio echipă europeană sau mondială, care au arătat că pot obține rezultate minunate la nivel mondial sau european… Organizare slabă și lipsă de pricepere zic eu, dar și crasa gândire românească păguboasă, „lasă, măi, ca se poate și așa!”. Suntem tributari ca și națiune acestei proaste gândiri, modestiei duse până la umilință, lipsei de curaj și de încredere în forțele propri. Conducătorii noștri de atunci nu făceau excepție, dar pot zice că nici unii de acum nu fac altfel. Îmi rămâne totuși mândria de a fi fost diferit ca și gândire de acei oameni, iar noi, acea generație de atunci, am arătat ulterior, în ani, că am fost realmente o generație de grozavă, care merita poate mai mult. Nu-mi rămâne decât să sper că în fruntea baschetului românesc o sa vină persoane tinere și capabile care să aibă curaj și verticalitate, iar cu priceperea lor să apropie baschetul românesc de baschetul mondial. Este imperios necesar acest deziderat. Eu unul am încredere în schimbările din interiorul indivizilor, care vor avea loc în acești ani! Nu doar baschetul se schimbă, întreaga lume o face.