Dream Team-ul Statelor Unite care ar putea ajunge la Jocurile Olimpice de la Tokyo arată excepțional. LeBron James și Kevin Durant sunt pe lista lărgită.
Americanii au anunțat o listă lărgită cu 42 de jucători, la care s-au adăugat alți 15 finaliști.
Jocurile Olimpice din 2021 sunt programate să aibă loc în perioada 23 iulie – 8 august la Tokyo, Japonia.
Dream Team-ul Statelor Unite care ar putea ajunge la Jocurile Olimpice de la Tokyo arată excepțional pe hârtie, pe listă apar nume uriașe. LeBron James, Kevin Durant și Chris Paul se numără printre cei 57 de jucători NBA nominalizați pe lista lărgită, pentru alcătuirea unui lot final compus din 12 jucători.
Majoritatea au confirmat interesul pentru a fi prezenți la Tokyo și a încerca astfel să aducă a patra medalie de aur consecutivă și a 16-a din istorie pentru Statele Unite.
Sigur, cea mare mare întrebare în jurul echipei Statelor Unite este dacă LeBron James va dori să joace la Tokyo. Starul echipei Los Angeles Lakers nu s-a pronunțat categoric în această privință, dar a lăsat de înțeles că ia în calcul acest lucru. El are deja trei prezențe la Jocurile Olimpice, la edițiile din 2004, 2008 și 2012, având două medalii de aur și un bronz.
Kevin Durant și Chris Paul sunt la rândul lor dublu-campioni olimpici, în timp ce alți 13 jucători au câte un titlu în palmares
Kawhi Leonard și Stephen Curry, doi dintre cei mai în vogă jucători din NBA care nu au participat până acum la Jocurile Olimpice, au spus că ar fi interesați să evolueze la Jocurile Olimpice, dacă vor fi sănătoși.
În lotul lărgit, doar Denver Nuggets, Minnesota Timberwolves, Orlando Magic, Dallas Mavericks, Memphis Grizzlies și Oklahoma City Thunder nu sunt reprezentate.
Echipa olimpică a Statelor Unite va fi condusă de antrenorul principal al lui San Antonio Spurs, Gregg Popovich. Steve Kerr, Jay Wright și Lloyd Pierce i se vor alătura pe bancă ca asistenți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER