Duel pentru supremație în Eurocup: CSU Ploiești joacă cu Banvit, de la ora 19:00. „Suntem pregătiți să facem un meci mare”

CSU Ploiești joacă miercuri, de la ora 19:00, pe terenul turcilor de la Banvit Bandirma, într-o luptă pentru primul loc al Grupei E din Eurocup. Campioana României se află la egalitate cu adversara din această seară, ambele formații având maximum de puncte după două runde în cadrul celei de-a doua competiții ca valoare pe plan european.

Ploieștenii au reușit două victorii impresionante până acum: 81-75, în deplasare, cu Volgograd (Rusia), și 103-83, acasă, cu Lietuvos Rytas, o forță a Lituaniei. De partea cealaltă, Banvit s-a impus categoric în fața sârbilor de la Partizan Belgrad, scor 77-61, și a câștigat cu 80-76 cu Hapoel Ierusalim (Israel).

Vladimir Arnautovic, antrenorul CSU Ploiești, a declarat pentru site-ul oficial al clubului: „Ne așteaptă un joc foarte dificil în compania unui adversar care a pierdut doar două jocuri în sezonul regulat din campionatul Turciei, în urmă cu un an. O echipă care a evoluat în preliminariile Euroligii, în ediția precedentă, și care a înregistrat deja o victorie importantă în competiția internă, împotriva lui Galatasaray, nu poate fi decât o echipă periculoasă. Avem toate informațiile despre Banvit, am urmărit câteva jocuri în ultima săptămână și suntem pregătiți să facem un nou meci mare”.

Ionuț Georgescu, președintele Asesoft, a fotografiat vitrina cu trofee a turcilor, care arată impresionant. Partida va fi transmisă în direct de Digisport 3, de la ora 19:00.

Asesoft ocupă prima poziție a grupei, le egalitate cu Banvit, diferența fiind făcută de coșaveraj.

Clasementul Grupei E din Eurocup:

1. CSU Asesoft Ploiești (România) – 4 puncte (184-158)
2. Banvit Bandirma (Turcia) – 4 puncte (157-137)
3. Lietuvos Rytas (Lituania) – 3 puncte (175-168)
4. Krasny Volgograd – 3 puncte (154-159)
5. Hapoel Ierusalim (Israel) – 2 puncte (154-159)
6. Partizan Belgrad (Serbia) – 2 puncte (126-169)

Celelalte meciuri din etapa a treia sunt Krasny Volgograd – Lietuvos Ritas și Hapoel Ierusalim – Partizan Belgrad.

Publicat: 29 10. 2014, 10:53
Actualizat: 29 10. 2014, 13:42