Echilibru în finală
Meciul cinci se dispută joi (ora 18:00), la Târgu Mureș
Suspansul se prelungește în finala Ligii Naționale de baschet masculin, după ce aseară, la Brazi, CSU Ploiești a învins trupa BC Mureș, scor 89-79 (58-37), în cea de-a patra partidă a confruntării care se desfășoară după sistemul „cel mai bun din șapte”. Virgil Stănescu și colegii lui veneau în această confruntare după înfrângerea de sâmbătă, scor 63-90 (24-54), iar pentru campioana en-titre situația se complica serios dacă ar fi pierdut și aseară. Prima parte a aparținut gazdelor și până la pauză Asesoft și-a asigurat un avantaj consistent, de 21 puncte, scor 58-37. Sfertul al treilea a adus însă un picaj al prahovenilor, ardelenii reușind să mai reducă din diferență apropiindu-se la 13 puncte.
Finalul confruntării a fost foarte încins, ambele echipe au forțat, însă soarta partidei era deja stabilită. Cătălin Burlacu a reușit 12 recuperări, 4 pase decisive și 21 puncte. Meciul cinci se va disputa joi de la ora 18:00 în Sala Sporturilor din Târgu Mureș.
Articol scris de Adrian Eugen